78% din pacienţii cu Covid-19 au acest simptom care le poate pune în pericol viaţa

2 shutterstock 1725612517 1 jpg jpeg

De când a început pandemia, doctorii, pacienţii şi oamenii de ştiinţă au descoperit noi şi noi simptome care îi afectează pe cei infectaţi cu noul coronavirus. Unele se tratează cu uşurinţă, însă altele sunt destul de grave, uneori mortale, iar oamenii se luptă cu ele mult după ce scapă de virus.

Până de curând, Rudresh Pathak era doctor psihiatru la spitalul Pilgrim din Boston, Anglia. Aici a contactat noul coronavirus, care a atacat tot ce se putea ataca în organismul său, până atunci sănătos. În câteva zile, Dr. Pathak a ajuns la terapie intensivă, unde a trebuit să fie intubat. Medicii britanici cred că el a fost pacientul care a stat cel mai mult conectat la aparate - 81 de zile de intubaţie! În mod miraculos, însă, doctorul în vârstă de 65 de ani a reuşit să învingă boala. În ziua în care a fost declarat "sănătos", fără nicio urmă de Covid-19, tot personalul medical, familia şi chiar şi el au aplaudat de fericire. Însă, la trei zile după ce a ieşit de la terapie intensivă şi se recupera într-un salon al spitalului, Dr. Pathak a făcut un infarct. De data asta, doctorii nu l-au mai putut salva.

S-a tot vorbit despre faptul că formele grave ale Covid-19 produce multe efecte secundare, inclusiv o inimă slăbită. Un studiu publicat în luna iunie confirmă că pot apărea complicaţii cerebrale asociate cu Covid-19, inclusiv accidente vasculare cerebrale. Dintre cei 125 de pacienţi observaţi în timpul studiului, 77 au avut un accident vascular cerebral.

Efect secundar înfricoşător

Recent, un nou studiu publicat de "Journal of the American Medical Association" (Revista Asociaţiei Americane Medicale) a ajuns la concluzia că unul dintre efectele persistente mai înfricoşătoare ale Covid-19 este foarte frecvent. Conform studiului, aproape 80% dintre pacienţii cu Covid-19 au leziuni cardiace.

Cercetătorii de la Spitalul Universitar din Frankfurt, Germania, au examinat scanările RMN a 100 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, cei mai mulţi dintre ei neavând nicio altă boală şi cu vârste între 40 şi 50 de ani. Rezultatele au arătat că 78% dintre aceşti pacienţi au rămas cu leziuni cardiace. Mai mult, 60% dintre ei au prezentat semne de inflamaţie. Cercetătorii spun că aceste rezultate alarmante demonstrează necesitatea „investigării continue a consecinţelor cardiovasculare pe termen lung ale Covid-19”.

Una dintre concluziile studiului este că insuficienţa cardiacă legată de Covid-19 poate evolua pe măsură ce istoricul acestei infecţii devine mai clar. Cert este că, în timp ce studiul german răspunde la unele incertitudini pe care doctorii le aveau, acesta a deschis uşa pentru şi mai multe întrebări.

"Întrebarea care se pune acum este cât timp durează aceste schimbări cardiologice. Vor deveni ele efecte cronice asupra inimii sau sunt - sperăm noi - efecte temporare asupra funcţiei cardiace care se vor îmbunătăţi, treptat, în timp?", a comentat doctorul cardiolog Matthew Tomey, unul dintre autorii studiului.



Recente

Ginesexualitate jpeg
divort jpg
sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg