Adevărat sau fals despre metodele contraceptive? E timpul să ştii adevărul!

1 shutterstock 317337812 jpg jpeg

Pilula contraceptivă, steriletul, prezervativul, pastila de a doua zi, toate au o treabă simplă, să prevină sarcinile nedorite. Scopul este înţeles, dar efectele nu sunt mereu cunoscute. Adeseori, acetea sunt exagerate ori interpretate greşit. Pilula contraceptivă, de pildă, se crede că favorizează îngrăşarea. Adevărat sau fals?

Rezervă-ţi timp să citeşti ce vor medicii să ştii despre metodele care te ajută să previi o sarcină. Multe mituri au înflorit şi în această parte a sănătăţii, aşa că e bine să ştii adevărul. Dacă mai ai nevoie de lămuriri, din aceste câteva idei, poţi să dezvolţi întrebări pentru medicul tău curant. Iată câteva certitudini, furnizate de datele din documentele privind sănătatea reproducerii, cu privire la cele mai frecvente mituri, care rezistă de-a lungul anilor.

Pastilele contraceptive îngraşă

Răspunsul: Fals

Acesta tinde să fie unul dintre cele mai importante mituri răspândite şi auzite de ginecologi. „Multe studii au fost efectuate pe această temă şi nu s-a găsit nicio legătură semnificativă între creşterea în greutate şi majoritatea metodelor care ţin sub control sarcinile, în special dacă e vorba despre pastilele care conţin doze mici de estrogen”, spune ginecologul Tiffany Woodus. Cu toate acestea, atunci când începi să iei tratament medicamentos cu efect contraceptiv, s-ar putea să observi o uşoară schimbare în greutate. Acest lucru se datorează, probabil, retenţiei de apă, care poate apărea ca răspuns la hormonii pilulei. Vestea bună este că, în cele din urmă, corpul tău se va regla.

Metodele contraceptive protejează şi de boli cu transmitere sexuală

Este bine să ştii că numai contraceptivele care creează o barieră între fluidele corporale protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală (BTS). Asta înseamnă că steriletul, pilula anticoncepţională, vaccinul, contracepţia de urgenţă şi plasturele nu oferă protecţie împotriva BTS. Dar utilizarea corectă şi consecventă a prezervativelor masculine poate preveni transmiterea multor afecţiuni sexuale, inclusiv HIV, gonoree, chlamydia şi trichomonas, spune doctorul Woodus. Desigur, nu constituie o metodă ideală de protecţie. „Afecţiuni, precum virusul papiloma uman (HPV), herpesul genital, sifilisul şi chancroidul pot fi transmise prin contactul cu pielea. Prin urmare, prezervativele pot fi mai puţin eficiente dacă zona infectată nu este acoperită de prezervativ‟, preciează Woodus, pentru womenshealthmag.com.

Dacă iei des pastila de a doua zi, îţi va fi mai greu să obţii o sarcină, în viitor

Răspuns: fals

Doar pentru că ai apleat la pilula de urgenţă în trecut nu înseamnă că ar trebui să eviţi utilizarea acesteia, din nou, după un act sexual neprotejat, ca să previi o sarcină nedorită. Pilula aceasta nu are un negativ asupra fertilităţii şi nici efecte secundare de lungă durată. De fapt, pilula de a doua zi conţine levonorgestrel - acelaşi hormon utilizat pentru multe metode contraceptive - doar că într-o doză mai mare.

Atenţie! Totuşi, ţine cont că această metodă de urgenţă nu trebuie utilizată frecvent, ci doar, după cum este şi numită, în cazuri de urgenţă.

@shutterstock



Recente

Ginesexualitate jpeg
divort jpg
sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg