Află totul despre Wicca, religia vrăjitoarelor!

1 60805 original jpg jpeg

Încă din cele mai vechi timpuri vrăjitoarele au fost privite cu teamă, suspiciune şi, de ce, chiar cu admiraţie. Deşi în timpul zilei, erau ocolite şi blamate, mulţi erau cei care credeau în puterile lor şi le cereau ajutorul atunci când soarele apunea.

Un cult străvechi

Principiile acestei religii îşi au rădăcinile în credinţele păgâne care circulau în timpul Evului Mediu. În acea perioadă,practicile de acest fel erau cunoscute drept Witchcraft,în traducerefarmece. Denumirea de wicca este una modernă,care a fost promovată începând cu anul 1954 de către Gerald Gardne. Numele de wicca este un derivat al termenului wicce,care înseamnă în engleza veche vrăjitor. Adepţii ei divinizează două entităţi:Zeiţa,simbolizată de Pământ,şi Zeul,asociat cu Soarele. Cei care practică această religie cred în puterea magiei,însă se spune că aceasta funcţionează doar dacă este folosită în mod pozitiv.

Adepţii intră în conexiune cu natura

Deşi religia încurajează magia,ritualurile trebuie să respecte un cod de legi şi pot fi înfăptuite în special în timpul uneia dintre cele opt sărbători,cunoscute drept Sabbats,din calendarul wicca,numit şi Roata AnuluiCu ocazia acestor evenimente adepţii se reunesc,fac profeţii sau primesc în rândul lor noi membri. Cei care adoptă religia sunt încurajaţi să fie în armonie cu natura,să celebreze cele patru anotimpuri,să accepte existenţa lumii spirituale şi interacţiunea ei cu cea materială. De asemenea,nu este recunoscută nicio autoritate ierarhică,toţi membrii sunt egali şi merită acelaşi respect. Adepţii wicca nu cred în existenţa unei surse a răului,iar ei susţin că toate preconcepţiile că vrăjitoarele se închină Necuratului sunt neadevărate.

Pentagrama,un simbol religios

Din ritualurile wicca nu lipseşte steaua cu cinci colţuri,închisă într-un cerc magic. Fiecare colţ al pentagramei este un simbol pentru apă,aer,pământ,foc şi suflet. Acestea sunt invocate în ritualuri,iar fără ajutorul lor,vrăjile nu ar avea efect. Ceremoniile au loc de obicei atunci când este lună plină sau lună nouă,în locuri izolate,în care adepţii pot intra mai uşor în contact cu elementele naturii.

Cartea umbrelor îndrumă paşii ucenicilor

Toate vrăjile,descântecele şi farmecele sunt trecute într-o culegere,Cartea Umbrelor. Ea este un ghid al celor care doresc să afle secretele acestei religii. Cei care îmbrăţişează principiile wicca sunt mai întâi ucenici ai unui Maestru,care va lăsa moştenire cartea unui urmaş ce va putea să poarte titlul de Mare Iniţiat. Cel care o primeşte este liber să facă noi consemnări,să scrie învăţăminte sau să adauge un nou ritual magic.



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg