L-am căutat pe părintele Ioan Popescu să-mi povestească despre lucrurile minunate pe care le face la Biserica şi la Fundaţia Icoanei. Nu l-am găsit,era plecat în pelerinaj cu enoriaşii,aşa că am stat de vorbă cu soţia.

Plină de viaţă,cu zâmbetul pe buze,în pofida bolii cu care se luptă de 30 de ani,preoteasa este un om de o rară modestie. Nu-şi asumă niciun merit,îmi spune că totul se datorează oamenilor care lucrează la Fundaţie.

Cum se face voluntariat?

„Vorbeşte cu Leni,ea se ocupă de toate şi ştie cel mai bine”,m-a îndrumat doamna Popescu. Leni (Lenuţa Drăgan) este profesoară de teologie şi voluntar la Fundaţie. Îmi povesteşte cum a început totul:„În 1991,cu o mână de voluntari,am pornit la treabă. Cei de la Biserica Anglicană,cu care suntem vecini,ne-au învăţat cum se face voluntariat şi muncă socială. În ’93,am primit o maşină cu care am dus mâncare bătrânilor acasă. Acum,cu ajutorul unor oameni inimoşi,am iniţiat mai multe programe:ajutăm copiii din familii nevoiaşe,persoanele cu dizabilităţi,oferim asistenţă medicală şi juridică. Şi,pentru că e nevoie şi de bani pentru toate acestea,am înfiinţat o agenţie de turism care organizează pelerinaje în locurile sfinte,beneficiile realizate fiind folosite la derularea programelor”,precizează Leni.

Binefăcătorii anonimi

Programul „Hrană caldă” funcţionează cu ajutorul Primăriei Sectorului 2,care suportă 70% din costuri,iar res-tul,sponsorii. „Unii sponsori sunt actori care vin duminica şi dau spectacole pentru copii,în părculeţul din curtea bisericii. Alţii sunt profesori,medici,avocaţi care ne ajută şi de la care avem şi noi ce învăţa”,ne mai spune Leni. Îi simt în glas bucuria că toţi aceşti
oameni îşi fac timp
să ajute.

Şcoala Centrală – un ajutor de nădejde

„Biserica trebuie să fie o şcoală pentru copii”,ne spune preoteasa. „Îi ajutăm pentru că educaţia este foarte importantă şi trebuie să le acordăm o şansă copiilor săraci. Şcoala Centrală ne ajută enorm:ne-a pus la dispoziţie gratuit săli de clasă în care,sâmbătă şi duminică,profesori voluntari dau meditaţii copiilor.”

Radu şi-a recăpătat aici speranţa

Radu a venit la biserică la 18 ani. Acum are 31. E nevăzător,dar nu s-a născut aşa. A orbit la 12 ani,din cauza bătăilor de la Casa de copii. După ce a terminat şcoala,a avut părintele Ioan grijă de el.

„La Biserica Icoanei m-a adus un pedagog. După ce m-am spovedit,părintele Ioan m-a întrebat dacă vreau să fim prieteni. Şi de atunci,din 1994,părintele mi-e duhovnic,prieten,mi-e mai mult decât un tată. Nu ştiu dacă am să-i pot mulţumi Maicii Domnului pentru tot ce am primit şi simt că nu fac destul ca să întorc bunătatea pe care mi-au arătat-o oamenii. De când vin la biserică,am învăţat să primesc,dar şi să dăruiesc. Eu nu cer multe în rugăciunile mele:dimineaţa îi spun Maicii Domnului doar „fie după voia Ta ziua de astăzi” .