Boosterul creşte de peste 10 ori numărul de anticorpi protectivi faţă de valorile înregistrate la 6 luni de la rapel

1 shutterstock 2061862577 jpg jpeg

După ce a analizat răspunsul imun al organismului în urma vaccinării împotriva COVID-19 la 10 zile, 3 luni şi 6 luni de la rapel, MedLife a descoperit că 99% din persoanele vaccinate cu doza a treia a vaccinului împotriva COVID-19 prezintă un titru de anticorpi anti-S protectivi împotriva formelor severe de boală.

Sistemul Medical MedLife continuă demersul de cercetare şi anunţă rezultatele preliminare privind evoluţia titrului de anticorpi după administrarea celei de-a treia doze de vaccin. În această etapă, specialiştii diviziei de cercetare au analizat un eşantion de 248 de persoane, cu vârste curpinse între 20 şi 70 de ani, vaccinate cu trei doze Pfizer BioNTech, cărora le-au fost recoltate probe biologice în vederea detectării anticopilor IgG anti-Spike la 10 zile după administrarea booster-ului.

După doza a treia de vaccin, procentul celor care au un titru de anticorpi protectivi creşte cu 20 de puncte procentuale faţă de intervalul 6 luni de la rapel

În etapa anterioară a studiului, echipa de medici MedLife anunţa că titrul de anticorpi scade în interval de 6 luni de la efectuarea schemei complete de vaccinare (administrarea a două doze), 78% din eşantionul studiat prezentând un titru de anticorpi protectivi după acest interval de timp. În schimb, după administrarea celei de-a treia doze de vaccin, procentul celor care prezintă anticorpi anti-S protectivi împotriva formelor severe de boală ajunge până la 99%.

Conform datelor analizate, eficienţa celei de-a treia doze se observă la toate categoriile de vârstă, fără diferenţe majore între segmente. Mai mult decât atât, inclusiv procentul persoanelor din categoria 51 – 70 ani, care prezentau într-o proporţie mai mică, de 71%, anticorpi cu titru protector la 6 luni de la rapel, a crescut semnificativ după administrarea boosterului, până la aproape 100%.

Valoarea medie a titrului de anticorpi anti-S după administrarea booster-ului este de aproape 12 ori mai mare decât valoarea medie la 6 luni post-rapel

Analizând în comparaţie cu etapele anterioare ale studiului, se observă o evoluţie importantă a titrului de anticorpi după administrarea dozei 3 de vaccin, valoarea medie înregistrată fiind de 2767 AU/ml. Astfel, după booster, valoarea medie a titrului de anticopi este de 2,5 mai mare faţă de valoarea medie înregistrată la 10 zile după cea de-a doua doză (1050 AU/ml) şi de peste 10 ori mai mare faţă de valoarea medie la 6 luni post-rapel (233 AU/ml).

"Ne aflăm într-o etapă preliminară, însă chiar şi aşa, rezultatele obţinute confirmă încă o dată utilitatea şi eficienţa dozei a treia în creşterea nivelului de anticorpi. Vorbim de un procent de 99% al persoanelor care au dezvoltat un titru protectiv de anticorpi anti-Spike după cea de-a treia doză de vaccin, ceea ce înseamnă că, faţă de intervalul 6 luni post-rapel, avem cu aproximativ 20 de puncte procentuale mai mulţi oameni care au o rezistenţă mai mare împotriva formelor grave de boală. De asemenea, faptul că boosterul creşte de peste 10 ori numărul de anticorpi este o altă premisă favorabilă, cu potenţial pe termen lung. Rămâne de văzut şi de analizat dacă odată atinse aceste valori maxime ale titrului de anticorpi se va păstra acelaşi ritm de scădere ca în intervalul 6 luni după a doua doză sau dacă ritmul va încetini, imunizarea, fiind astfel asigurată pe o perioadă mai lungă de timp”, a declarat Dumitru Jardan, biolog, doctor în ştiinţe medicale, MedLife.

Datele obţinute de MedLife sunt întărite şi de rezultatele studiilor internaţionale cu privire la eficienţa dozei trei

Luna trecută, compania Pfizer a publicat rezultatele unui studiu clinic efectuat pe 10.000 de persoane, care arată o eficacitate relativă a dozei booster de 95,6%. Profilul persoanelor analizate în studiul Pfizer este similar cu cel al persoanelor analizate de MedLife, în ambele cercetări fiind incluse doar persoane care au primit anterior seria primară de două doze Pfizer BioNTech şi au efectuat booster-ul cu acelaşi ser.

"Ştim deja din studiile internaţionale că administrarea celei de-a doua doze de vaccin contribuie la redobândirea sau întărirea unei imunităţi care asigură protecţie împotriva formelor grave de boală, însă scopul nostru, încă de la începutul pandemiei, este să analizăm date concrete de la nivel local. Rezultatele obţinute în această etapă preliminară confirmă faptul că majoritatea celor care se vaccinează a treia oară dezvoltă un titru de anticorpi protectivi şi chiar valori mult mai mari comparativ cu cele înregistrate după primele două doze, ceea ce este un lucru foarte bun. În perioada următoare, vom extinde eşantionul şi vom continua să monitorizăm evoluţia titrului de anticorpi în raport cu doza booster.

Dacă ne uităm la rezultatele prezentate astăzi, am putea spune că perspectivele pentru viitor sunt bune. Dar să nu uităm că direcţia pe care o urmează această pandemie nu depinde doar de cei care îşi administrează trei doze de vaccin, ca o măsură suplimentară de protecţie, ci mai degrabă de toţi ceilalţi care aleg să nu se vaccineze nici măcar cu două doze. Am traversat o perioadă foarte grea, cu o presiune incredibilă asupra sistemului de sănătate, moment în care românii s-au mobilizat şi s-au vaccinat în număr mare. Acum, odată cu scăderea numărului de cazuri, am intrat din nou într-o fază de letargie, iar efectele se vor vedea, cel mai probabil, peste alte câteva săptămâni. E important să facem ceva acum, nu să aşteptăm un nou vârf al crizei”,  a declarat Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife.

“În măsura în care vaccinarea va frâna, cel mai probabil, vom înregistra un val cinci al pandemiei din luna februarie. Ţările care vor introduce măsuri ferme de limitare a mişcării persoanelor nevaccinate vor ieşi mai devreme din criza socială si economică şi vor reintra în normalitate. Dacă şi România se va alinia acestor măsuri ferme, vom putea, la rândul nostru, să ieşim mai repede din această criză, copiii noştri vor putea merge normal la şcoală, bătrânii vor putea iesi în parcuri şi pe stradă, vom putea călători şi ne vom putea bucura de viaţa socială ante-pandemică.

MedLife va lansa un studiu de amploare în luna ianuarie, anul viitor, pentru a identifica procentul real al românilor care au trecut prin boală. Indiferent de rezultate, vaccinarea în masă rămâne singura soluţie pentru depăşirea acestei crize fără precedent”, a mai declarat Mihai Marcu.

@shutterstock



Recente

Ginesexualitate jpeg
divort jpg
sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg