Cum au slăbit 100 de kilograme? Gordana Šikman, Amela Pita şi Vesna Maksiomović despre liposucţia alimentară

7 whatsapp image 2020 02 14 at 11 21 42 1 jpg jpeg

Liposucţia alimentară este o metodă de slăbit revoluţionară – dovada eficienţei metodei sunt cei peste 100.000 de clienţi mulţumiţi, din cele 9 ţări în care se aplică această metodă de slăbit (Bosnia Herţegovina, Croaţia, Serbia, Macedonia, Slovenia, Muntenegru, Rusia, Bulgaria şi România)

Vă prezentăm în continare poveştile emoţionante ale celor trei doamne din Bosnia Herţegovina care au reuşit o adevărată performanţă în lupta cu kilogramele cât şi în schimbarea radicală a vieţii.

„În timp ce alergăm după o mulţime de lucruri în viaţă, uităm de noi înşine şi de propria sănătate. Şi totuşi, niciodată nu e prea târziu să ne oprim şi să încercăm să schimbăm ceva. Îmi pare rău că acestă decizie am luat-o abia când am ajuns la limită, doar puterea voinţei m-a eliberat din acea situaţie, iar acum sunt fericită că sunt în viaţă, sănătoasă şi arăt mult mai bine. De aceea, recomand tuturor celor care se luptă cu kilogramele în plus, cu obezitatea, să încerce liposucţia alimentară. Eu am apelat la serviciile International Health, iar rezultatele vorbesc de la sine – am făcut bine că am apelat la ei şi le-am  oferit încrederea mea” - Amela Pita.

Chiar dacă aproape zilnic apare câte o nouă dietă miraculoasă, numărul de obezi în lume este în continuă creştere. Însă, Gordana Šikman şi Vesna Maksimović din Banja Luka, şi Amela Pita din Sarajevo sunt dovada că scăderea în greutate este, nu numai posibilă, dar mai ales reală şi sustenabilă. Aceste trei doamne, cu ajutorul liposucţiei alimentare şi-au îmbunătăţit starea de sănătate, Gordana a slăbit 60 de kilograme, Amela trăieşte din nou o viaţă normală, iar Vesna, după o liposucţie chirurgicală fără succes, a avut succes cu această dietoterapie. Aceste trei doamne au decis să împărtăşească  propria experienţă trăită prin liposucţia alimentară.

Ajunsesem să-mi fie jenă să intru la coafor, ştiam că nu mă încape scaunul

Gordana Šikman avea anul trecut peste 160 de kilograme, şi datorită stării de sănătate îngrijorătoare a fost nevoită să facă un set de analize medicale. Dar, datorită greutăţii ei prea mari, personalul medical nu a putut folosi aparatura de diagnosticare, moment în care această doamnă curajoasă, în vârstă de 46 de ani, a decis că trebuie să scape de surplusul de kilograme. După mai multe nereuşite, la recomandarea unor prieteni, a decis să încerce liposucţia alimentară iar rezultatele au fost vizibile deja după primele 14 zile. Deja după prima fază de tratament ea a reuşit să scape de 10 kilograme, iar apoi au urmat, al doilea şi al treilea tratament, urmate de respectarea indicaţiilor de alimentaţie ale consilierilor de nutriţie International Health, pentru perioada de după tratament, devenite un nou stil de viaţă. În mai puţin de un an, Gordana a slăbit 60 de kilograme, şi azi cântăreşte sub 100 de kilograme, dar povestea ei nu s-a terminat  „Ajunsesem să-mi fie jenă să intru la coafor, ştiam că nu mă încape scaunul, azi nu mai am această problemă, iar viaţa mea s-a schimbat radical datorită liposucţiei alimentare“ – mărturiseşte  Gordana.

Şi ea nu este singura mulţumită de rezultatele obţinute, a fost felicitată de către medicii curanţi care urmăresc, plăcut surprinşi, evoluţia stării ei de sănătate. Azi consumă foarte puţine medicamente, terapia principală fiind alimentaţia sănătoasă.  „Sunt recunoscătoare celor de la International Health pentru acest program de slăbit care mi-a schimbat radical viaţa, şi sunt convinsă că ajutorul şi suportul consilierilor nutriţionişti m-au ajutat să nu mă dau bătută, să nu cedez vechilor obiceiuri de alimentaţie. Voi merge cu liposucţia alimentară până la capăt, pentru că vreau să îmi petrec restul vieţii sănătoasă şi să mă bucur de viaţă” – spune Gordana.

4 whatsapp image 2020 02 14 at 11 21 41 jpg jpeg

Într-o dimineaţă, mi-am privit copiii şi am decis că trebuie să fac o schimbare radicală în viaţa mea

Probleme de sănătate din cauza surplusului de kilograme a avut şi Amela Pita din Sarajevo, în vârstă de 52 de ani, a cărei viaţă era în mare pericol.  „La înălţimea mea de 150 cm aveam o greutate de două ori mai mare decât cea normală. Fiind bolnavă de reumatism aveam dureri groaznice, iar din cauza greutăţii nu mai puteam conduce automobilul, apăruse şi apneea, în timpul somnului respraţia devenea neregulată, existând pericolul să mă asfixiez în timp ce dormeam. Medicul curant era foarte îngrijorat din cauza acestui lucru care îmi punea viaţa în mare pericol. Într-o dimineaţă, mi-am privit copiii şi am decis că trebuie să fac o schimbare radicală în viaţa mea“ – ne spune Amela.  „Reclama văzută la TV despre liposucţia alimentară şi efectele ei m-a convins că este ceea ce trebuie să încerc. Nefiind o persoană credulă, care cedează cu uşurinţă marketingului şi reclamelor, m-am adresat direct firmei International Health, pentru detalii despre programul de slăbit. După ce m-am convins că este ceea ce-mi doream, am comandat tratamentul“ – îşi aminteşte Amela. Într-un timp record, ea a slăbit cu liposucţia alimentară 15 kilograme, rezultat care l-a uimit şi pe doctorul curant.

„Nu numai că apneea a dispărut, dar mi s-a îmbunătăţit starea de sănătate în general, mai ales funcţionarea inimii. Sufăr de reumatism de la 13 ani şi mă obişnuisem să beau zilnic medicamente pentru durere, medicamente care azi le mai iau rareori. Cu fiecare kilogram pierdut, calitatea vieţii a crescut. De ani de zile nu mai avusesem atâta elan şi energie vitală, cum am azi, activităţile zilnice nu mai sunt o povară. Fiecare zi îmi aduce un zâmbet pe buze, când mă aşez la volanul automobilului şi văd cât spaţiu este între mine şi volan. Această satisfacţie nu are preţ“ – mărturiseşte Amela.

3 whatsapp image 2020 02 14 at 11 21 40 jpg jpeg

Amela recomandă azi liposucţia alimentară tuturor celor care se luptă cu surplusul de greutate. – „În timp ce alergăm după diferite lucruri în viaţă, uităm de noi şi de propria sănătate. Şi totuşi, niciodată nu e prea târziu să faci o schimbare. Îmi pare rău că am luat această decizie abia când am ajuns la limită, dar puterea voinţei, de care nici nu eram conştienă, m-a ajutat să depăşesc acea situaţie şi azi sunt o altă persoană, mai puternică, mai fericită, mai sănătoasă, mai atrăgătoare. De aceea, recomand liposucţia alimentară ca cea mai eficientă metodă de slăbit tuturor celor ce au nevoie să scadă în greutate rapid, eficient şi sănătos. Eu am apelat la serviciile International Health, iar rezultatele vorbesc de la sine – am procedat corect când le-am oferit încrederea mea deplină, şi le mulţumesc pentru asta“ – adaugă ea.

Mă simt din nou o femeie frumoasă şi şarmantă

Cu un zîmbet pe toată faţa ne povesteşte experienţa ei şi Vesna Maksimović, în vârstă de 41 de ani. „Am descoperit o dietă eficientă. În primele 7 zile am slăbit 6 kg, şi am continuat să slăbesc. Nu numai eu, ci şi membrii familiei mele. Mă simt din nou o femeie frumoasă şi şarmantă, mă hrănesc sănătos şi hrana este gustoasă“ – spune Vesna. Ea se lupta cu surplusul de kilograme de la vârsta de 5 ani, de trei ori a recurs la liposucţia chirurgicală, nu există dietă pe care să nu o fi încercat. Iar kilogramele continuau să se „lipească“ de ea.

„Toată viaţa mea m-am ascuns în haine largi şi mi-a fost ruşine de propriul corp. Mă îngrăşasem în aşa hal că nu-mi mai vedea vârfurile degetelor de la picioare din cauza burţii. Când cumpăram haine, nu cumpăram ceea ce mi-ar fi plăcut, ci ceea ce mă încăpea. Şi continuam să mă conving că acest lucru nu mă deranja, deşi în adâncul fiinţei mele ascundeam durerea şi nemulţumirea. Atunci,  am aflat de liposucţia alimentară. Fără să mai stau pe gânduri, am început tratamentul şi cu fiecare zi aveam câte un kilogram mai puţin. Nu-mi venea să cred că după 20 de ani de luptă ineficientă cu kilogramele acum mi se împlinea un vis“ – spune Vesna.

În ciuda rezultatelor evidente Vesna nu ne ascunde că în timpul tratamentului au fost multe tentaţii. Obiceiurile alimentare nesănătoase au lăsat urme adânci şi ea a trecut prin destule momente de criză, chiar a şi plâns, dar tenacitatea şi voinţa au învins până la urmă, şi a meritate pe deplin.  „Schimbările care au apărut după primele 14 zile de tratament au marcat o nouă pagină în viaţa mea. Cel mai mult mă temeam de efectul „yoyo“, de revenirea kilogramelor. Dar, urmând cu stricteţe recomandările consilierilor în nutriţie de la International Health, aveam satisfacţia să mănânc mâncăruri pe cât de sănătoase, pe atât de gustoase, şi am continuat să slăbesc. Pentru mine a fost descoperirea vieţii mele, şi împlinirea unui vis. Ani de zile am trăit nefericită şi nemulţumită de problemele care, iată, se pot rezolva cu puţin efort şi multă voinţă. Transformarea mea a fost şi fizică, dar mai mult a fost o transformare a modului în care eu mă percep şi mă respect pe mine însumi, atunci când mă privesc în oglinda. Acum mă iubesc şi mă respect mai mult, şi toţi ceilalţi simt asta şi mă respectă pentru acest lucru. Tot ce a trebuit să fac a fost să mă confrunt pe mine însămi, şi problema în sine. Datorită International Health şi liposucţiei alimentare am ieşit învingătoare din această confruntare“ – spune Vesna.

6 whatsapp image 2020 02 14 at 11 21 43 jpg jpeg

CUM SE APLICĂ PROTOCOLUL LIPOSUCŢIEI ALIMENTARE?

Liposucţia alimentară este un tratament dieto-terapeutic pentru slăbit, care combină alimentaţia de tip mediteraneean cu suplimente pentru slăbit aprobate de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentelor – EFSA. De asemenea, protocolul pentru slăbit asigură necesităţile energetice şi nutritive ale organismului, funcţionând pe principiul metabolizării grăsimii în energie – organismul de hrăneşte cu propria grăsime. Este foarte simplu de aplicat, şi în numai 14 zile se poate slăbi 7-10% din greutatea corporală iniţială, fără pierdere de masă musculară şi fără nici un efect secundar negativ pentru sănătatea organismului. International Health oferă servicii de consiliere de specialitate pentru aplicarea corectă a protocolului de slăbit atât înainte, în timpul, cât şi după terminarea tratamentului- la cabinet, prin telefon ( 0773.353.071)  internet şi call-center. Mai multe informaţii puteţi obţine de pe site: www.lipodiet.ro sau de pe pagina de Facebook: Liposucţie alimentară.

8 whatsapp image 2020 02 14 at 11 21 40 1 jpg jpeg


Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg