Cum să cucereşti un bărbat de la prima întâlnire

1 prima intalnire jpg jpeg

Emoţiile apar mereu la prima întâlnire, mai ales dacă urmează să îţi petreci seara cu un bărbat pe care îl placi foarte mult.

De multe ori, din dorinţa de a-l impresiona, ajungi să faci anumite greşeli care pot strica întâlnirea şi, implicit, şansele unei relaţii frumoase. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să fii cât mai naturală cu putinţă: de la felul în care te îmbraci, până la modul în care te comporţi.

Iată câteva sugestii pentru a face o bună impresie încă de la prima întâlnire.

Alege outfitul potrivit

Felul în care te îmbraci la prima întâlnire te poate ajuta să îl cucereşti definitiv pe bărbatul pe care îl placi. Chiar dacă îţi doreşti foarte mult să îl impresionezi, este important să nu alegi un look ţipător. Poate că ai avut nevoie de mult timp ca să te pregăteşti pentru întâlnire, însă, acest lucru nu trebuie să se vadă. Look-ul natural este cea mai bună alegere. Un outfit în care te simţi confortabil şi pentru care ai fost apreciată anterior, care să fie sexy, dar, care să nu dezvăluie prea mult este tot ce ai nevoie pentru a te face remarcată. Şi nu uita să porţi pantofi cu toc. Studiile au arătat că femeile care poartă pantofi cu toc sunt considerate mai atrăgătoare.

Totodată, nu pierde din vedere faptul că un look îngrijit te poate ajuta să te remarci. Aranjează-ţi părul cât mai frumos, dar, fără să pară că tocmai ce ai ieşit de la coafor. Foloseşte o perie rotativa cât să îi dai o formă plăcută, fie că preferi să îl ondulezi ori să îl îndrepţi. De asemenea, este indicat ca machiajul să fie cât mai natural cu putinţă.

Fii punctuală

Chiar dacă punctualitatea nu este atuul tău, este important să faci un efort şi să ajungi la timp la întâlnire. Expresia de exasperare de pe faţa lui, dacă te aşteaptă prea mult, poate fi descurajantă, iar întâlnirea se poate transforma într-un eşec, înainte să înceapă. Oricât de mult îţi doreşti să te aranjezi cât mai frumos pentru a face o bună impresie, nu pierde prea mult timp în faţa oglinzii. Cu siguranţă, îl vei impresiona mai tare dacă vei ajunge la timp, pentru că astfel îi arăţi că înţelegi valoarea timpului altcuiva.

În schimb, poţi începe ritualul de înfrumuseţare cu o seară înainte. Relaxează-te cu un duş fierbinte, bea un ceai calmant, citeşte o carte bună sau vizionează un film captivant. Pe scurt, urmează o rutina de seara pentru un somn odihnitor. Astfel, vei scăpa de emoţiile dinainte de întâlnire şi vei fi şi odihnită în ziua cu pricina.

Nu vorbi despre foşti iubiţi

O vorbă din bătrâni spune „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face“. Cel mai probabil, nu ţi-ar plăcea ca, la prima întâlnire, bărbatul pe care îl placi să îţi povestească despre fostele sale iubite, despre motivele pentru care relaţiile n-au mers sau despre momentele pe care le-a trăit cu alte femei. Drept urmare, nu aduce nici tu în discuţie fostele relaţii.

De asemenea, este important ca discuţia să nu alunece spre o pantă negativă. Evită să vorbeşti despre problemele pe care le ai, despre nemulţumirile şi neplăcerile tale.

Nu fi lăudăroasă

La prima întâlnire, comunicarea este esenţială. Nu trebuie să îi spui toate secretele tale, dar, este important să îi arăţi că ai încredere în el şi poţi vorbi liber. Însă, nu uita că bărbaţilor nu le place să se simtă inferiori; de aceea, ar fi bine să eviţi să te lauzi cu reuşitele profesionale ori cu situaţia financiară. Păstrează discuţia la un nivel lejer şi povesteşte-i despre tine fără să pară că eşti arogantă.

Totodată, este esenţial să îl laşi şi pe el să vorbească. Întreabă-l despre pasiunile lui şi despre profesia sa şi fii un bun ascultător. Arată-i că eşti interesată să afli mai multe despre personalitatea lui, dar şi despre felul în care îşi trăieşte viaţa.

Oferă-te să plăteşti nota

În trecut, obiceiul era ca bărbatul să achite consumaţia la întâlniri, însă, trăim într-o perioadă în care egalitatea între femei şi bărbaţi reprezintă un subiect fierbinte. Astfel, dacă îţi doreşti să te poziţionezi ca o femeie independentă şi să fii tratată ca egală cu bărbatul din faţa ta, este bine să te oferi să plăteşti nota. Arată-i că eşti responsabilă şi deloc materialistă.

Aşadar, încearcă să te distrezi cât mai bine la prima întâlnire şi să te bucuri de fiecare clipă. Un astfel de moment va fi un punct de referinţă peste ani, dacă se dovedeşte că te potriveşti cu bărbatul alături de care ai decis să îţi petreci seara.

FOTO Merla/ Shutterstock  



Recente

Ginesexualitate jpeg
divort jpg
sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg