Ritualul de purificare al lui Brad Pitt - 5 ore de saună pe zi. A rezistat actorul?

Nu era de-ajuns că divorțul actorului de Angelina Jolie a ajuns în toate publicațiile din lume?! Acum a ieșit la iveală un obicei pe care-l avea Brad Pitt în tinerețe și care e cât se poate de controversat.

image

În anii ’90, când n-avea mai mult de 26 de ani, Brad Pitt a intrat în Biserica Scientologică, după ce iubita lui de-atunci, Juliette Lewis, i-a făcut cunoștință cu secta de mare succes la Hollywood. În cadrul ei, exista un „ritual de purificare” care presupunea ca vedeta să facă saună timp de cinci ore în fiecare zi și alături de el să fie o adolescentă de 15 ani.

Spre deosebire de Tom Cruise, Brad a renunțat la scientologie după ce i-a dat o șansă în tinerețe sectei respective. Organizația religioasă a încercat să-l împiedice pe Pitt să plece, însă actorul nici n-a vrut să audă, a plecat din Biserica Scrientologică trântind ușa după el.

În 2020, un fost scientolog a dezvăluit în The Sun că Brad Pitt a făcut parte din Biserica Scientologică la un moment dat și că el avea cu el în saună un membru al sectei de numai 15 ani. „Eram antrenat ca să devin supraveghetor, așa că am fost trimit la Centrul de Vedete din Portland ca să mă antrenez”, a început să povestească fostul scientolog.

„Cât timp am fost acolo, am întâlnit-o pe fiica adolescentă a Directorului Executiv din sediul scientologic din Portland. Ea mi-a spus că Brad Pitt făcuse ritualul de purificare la Centrul de Vedete din Portland. A mers până acolo să facă asta pentru a fi mai retras de restul lumii”, a adăugat supravegherul actorului, Michael Mallen.

„În ceea ce privește tânăra, ea a fost aleasă să fie «geamăna» lui Pitt pentru că era fiica unui scientolog de bază. În Biserica Scientologică, membrii sunt adesea «dublați» de cineva pentru a putea fi ajutați să-și încheie cursurile. Așa că adolescenta a stat cu Brad în saună, în fiecare zi, timp de o lună sau cam așa. Scientoloaga de 15 ani era zilnic cu Brad Pitt în saună, dar nu s-a întâmplat nimic la nelalocul lui între ei”, a ținut acesta să precizeze.  

Sursa respectivă a continuat să explice spunând că „părinții fetei erau amândoi foarte importanți în Portland și foarte implicați în Scientologie și ei își doreau pe cineva de încredere care să fie «geamănul» lui Brad Pitt. Ei formau o familie drăguță, tatăl ei zâmbea tot timpul. Asta se întâmpla prin 1992 și fata nu avea mai mult de 15 ani”, a conchis acesta.

Lewis l-a dus pe iubitul ei la cursurile scientologice în 1990, în Los Angeles. Până în 1991, actorul își încheiase Rutina de Antrenament, însă apoi a renunțat la sectă cu totul. Supravegherul lui, Michael Mallen, a dezvăluit pentru The Sun că actorul a ieșit val-vârtej dintr-o sesiune și nu s-a mai întors. Cu alte cuvinte, a rezistat sesiunilor epuizante de saună, dar apoi nu și-a dorit continuarea cursurilor scientologice.

foto - Shutterstock



Recente

4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg
OCC Elixirul Dragostei UNITER jpg
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (1) jpeg
eclipsa  foto   Shutterstock jpg
Nationala Feminina de Fotbal jpg
Angelina Jolie și Shiloh jpeg
Elizabeth Hurley  foto   Instagram jpg
moarte jpg
Ben Affleck, JLo jpg
Jessica Simpson  foto   Shutterstock jpg
Printesa Diana  jpeg
Luna  foto   Shutterstock jpg
Noul Nostradamus  Instagram jpg
vedetă pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Tori Spelling, Dean McDermott  jpg