Împărtăşania îţi sporeşte credinţa

1 72499 original jpg jpeg

Ultimele săptămâni ale postului Crăciunului au o mare încărcătură emoţională pentru creştinii care primesc dezlegare din partea duhovnicului să vină la Sfânta Împărtăşanie. Este un prilej de reînnoire sufletească şi de trăire profundă a bucuriei Naşterii Mântuitotului Hristos.

Prin sfânta taină a Împărtăşaniei,se oferă credincioşilor însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos,sub chipul pâinii şi vinului,transformate cu puterea Duhului Sfânt invocată de preot  în timpul Sfintei Liturghii. Pentru a simţi cu adevărat bucuria Naşterii Domnului,este nevoie ca fiecare creştin să ţină post,după puterea sa,să se spovedească şi să meargă la Împărăşanie. Participarea la aceasta din urmă aduce fiecăruia har divin şi unire cu Hristos.

Prima Împărtăşanie,la Cina cea de Taină

Numită şi cuminecare (legătură) sau euharistie (mulţumire),Împărtăşania a fost săvârşită prima oară chiar de Mântuitor,la Cina cea de Taină,când a dat ucenicilor să mănânce trupul Său şi să bea sângele Său,sub forma pâinii şi a vinului. Această sfântă taină face posibilă lucrarea lui Hristos în interiorul fiecăruia.

Ajută credinciosul să nu se depărteze de dreapta credinţă,să săvârşească faptele cele bune şi să nu uite vorbele Sale:„Fără Mine nu puteţi face nimic“ (Ioan 14,6).  Tot prin această sfântă taină,creştinii se vindecă de boli,se ţin departe de necazuri şi se apropie de iubirea veşnică a lui Dumnezeu.

Respectă canonul dat de duhovnic!

Dacă preotul nu oferă dezlegare pentru Împărtăşanie,chiar dacă este vorba de o perioadă mai mare de timp,este bine să respecţi acest canon şi să nu te apropii de Trupul şi Sângele Domnului. Părintele Cleopa aminteşte în cuvântările sale:

„Ai văzut ce zice în Cuvântul 53,Sfântul Ioan Gură de Aur:«Şi voi,preoţilor,care daţi Preacuratele Taine,nu mică muncă zace asupra voastră,dacă ştiţi pe cineva nevrednic,de-l veţi împărtăşi cu aceste preaînfricoşătoare şi preasfinte şi dumnezeieşti Taine»“. Pe de altă parte,este important ca cei cărora le este permis – mai ales cei bolnavi şi bătrâni – să se împărtăşească la toate sărbătorile mari.

Copiii se pot împărtă ş i săptămânal

După prima Împărtăşanie pe care copiii creştini ortodocşi o primesc chiar în timpul botezului,ei pot fi duşi de părinţi în fiecare duminică la biserică sau măcar o dată pe lună,până la vârsta de 6-7 ani,pentru a fi împărtăşiţi. După ce ajung la 7 ani,este bine să meargă la spovedanie înainte. Împărtăşania îi ajută pe copii şi pe tineri să-şi găsească drumul bun în viaţă şi să treacă cu bine peste examenele dificile.

Aduce pace şi alină suferinţele

Bătrânii şi bolnavii sunt cei care au mare nevoie de Sfânta Împărtăşanie,pentru a le curăţa sufletele şi a le alina durerile trupeşti. Atunci când nu se pot împărtăşi din cauză că bolile îi ţin la pat,duhovnicul va veni la ei. Nu doar marile sărbători sau bolile ar trebui să fie prilej de a lua parte la Sfânta Împărtăşanie,ci şi momentele când credincioşii se simt vulnerabili,în pericol de moarte sau prea încărcaţi sufleteşte. Pe lângă rugăciunile rostite cu credinţă,pot cere ajutorul lui Dumnezeu prin Sfinta Împărtăşanie.

Pregătire trupească şi sufletească

Este important ca înainte de a merge la Sfânta Împărtăşanie să te pregăteşti trupeşte şi sufleteşte,prin post şi rugăciune. Respectă canonul dat de preot la ultima spovedanie şi ţine post cel puţin trei zile înainte. În noaptea de dinaintea Împărtăşaniei,alungă gândurile necurate şi tentaţiile de orice fel.

Dimineaţa,nu mânca nimic,nu bea vin şi citeşte de acasă rugăciunile de dinaintea Împărtăşaniei. Înainte de spovedanie,preotul îi adună pe credincioşi şi le citeşte o molitvă. Apoi,mergând să te împărtăşeşti,să zici în taină:„Iată,mă apropii de sfânta împărtăşire. Şi,împărtăşindu-mă,Doamne,să nu mă arzi,că Tu eşti foc şi arzi pe cei nevrednici,ci curăţeşte-mă de toată întinarea“.La final,este bine să fie citite rugăciunile de după Împărtăşanie.

Ştiai că...

... În Sfânta Evanghelie după Ioan (capitolul 6,versetul 54) stă scris în amintirea primei Împărtăşanii săvârşite de Hristos:„

?



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg