Fostul Arhiepiscop de Buenos Aires Jorge Bergoglio,numit cardinal în anul 2001 de către Papa Ioan Paul al II-lea,este primul Papă din istorie care provine din America de Sud. Mai mult,este şi cel dintâi Suveran Pontif care aparţine ordinului iezuit,fondat în anul 1540,de Sfântul Ignaţiu de Loyola,ordin cunoscut pentru activitatea misionară.

Dacă în anul 2005,când a fost numit Papă Cardinalul Joseph Ratzinger,Cardinalul Bergoglio era printre favoriţi,el a rugat Conclavul să nu-l voteze,întrucât nu se simţea pregătit pentru o asemenea funcţie. Acum,însă,când nimeni nu se mai gândea că el va fi ales,desemnarea sa a uluit lumea la fel de mult ca şi discursul său.

Noul Papă surprinde prin simplitate

Înainte de toate,am o rugăminte:înaintea de a vă da binecuvântarea mea,v-aş cere să vă rugaţi voi pentru mine şi să-mi daţi binecuvântarea voastră pentru a fi episcop. Mâine,mă voi ruga Fecioarei pentru ca Ea să apere Roma. Noapte bună şi odihnă plăcută!“,a comunicat noul Suveranul Pontif,în vârstă de 76de ani,în timpul binecuvântării „Urbi et Orbi“,citată de agenţia Mediafax.

Mesajul său plin de căldură,de bunătate şi de iubire a adus aminte de Papa Ioan Paul al II-lea. Ca şi el,Papa Francisc provine dintr-o familie de condiţie modestă,părinţii săi fiind emigranţi italieni în Argentina. Cardinalul Bergoglio şi-a păstrat modestia în ciuda avansării în rang,preferând să locuiască într-un apartament,să-şi gătească singur,să folosească autobuzul. Tot ca semn de smerenie şi-a ales numele Francisc,după cel al Sfântului Francisc de Assisi,ştiut pentru pacea lăuntrică şi prin stilul simplu de viaţă.

Un prelat popular,dar conservator

La prima vedere,datorită blândeţii pe care o transmite şi a apropierii de popor,mulţi ar putea crede că Papa Francisc va fi îngăduitor,însă deciziile luate de el în trecut arată contariul. De pildă,în anul 2010 s-a străduit să împiedice ca Argentina să dea drept de căsătorie între persoanele de acelaşi sex. De asemenea,s-a mai opus cu fermitate avortului şi acordării dreptului transsexualilor de a-şi schimba sexul. Intransigenţa sa nu vine din dispreţ pentru oameni,ci din dorinţa de a încuraja familia naturală.

Info

Papa Francisc este al 226-lea Suveran Pontif din istorie,care va fi numit Francisc I abia după desemnarea unui Papă Francisc al II-lea.