Termenul ursitoare vine din latinescul „ordior“ şi înseamnă a predetermina, a ursi. În mitologia populară românească, ursitoarele, trei la număr,sunt zâne ale destinului care hărăzesc pruncilor soarta viitoare, bună sau rea, fericită sau nefericită. Sunt văzute ca nişte fecioare bătrâne, ursuze, dar oneste. Nu au nume individuale precise, ca la greci sau ca la romani. În Grecia Antică, moirele se numeau Clotho, Lachesis, Atropos, iar la romani ele erau denumite Nona, Decuma şi Morta. În schimb, cele trei care trasează soarta pruncilor au atribute precise: una toarce, alta deapănă şi a treia taie firul vieţii.

Aşteptate cu bucate alese

Se crede că ele vin pe hornul casei. Părinţii sau moaşa lasă pe masa din camera copilului mâncăruri alese şi băutură. În felul acesta, speră să le îmbuneze, pentru ca ele să fie îndurătoare cu soarta nou-născutului. Se spune că,în trecutul îndepărtat, părinţii copilului puteau vedea cum ursitoarele menesc soarta pruncului lor. Din cauza indiscreţiilor, bătrânele fecioare au preferat însă să se facă nevăzute. Rolul părinţilor a fost preluat de moaşă,singura care poate să audă spusele celor trei. Ea rosteşte în gând:„Urselor,/ zânelor,/ frumoaselor,/ fecioarelor,/ cu bine veniţi,/ bine ne găsiţi./ Cum vă primim,/ cu masă pusă,/ bucate direse,/ vinaţuri alese,/ aşa vă ospătaţi/ pân’ vă dumiriţi/ noroc să meniţi/ fătului nost’…“ Moaşa nu trebuie să spună cuiva vorbele rostite de cele trei ursitoare. Dacă încalcă această regulă, este sortită unei morţi năpraznice.

Torcătoarea, depănătoarea, curmătoarea

Se zice că prezenţa ursitoarelor este dată în vileag de un vânt călduţ şi prin dispariţia sau împuţinarea unor bucate şi băuturi de pe masă. După ce se ospătează, ele încep să menească soarta celui mic. Cele trei zâne se aşază în cerc în jurul pruncului, după care se sfătuiesc şi rotesc destinul lui. Prima dintre ele, torcătoarea, poartă mereu un fus şi o furcă, pe care toarce caierul vieţii nou-născutului. Cea de-a doua, numită şi depănătoarea, înfăşoară firul tors pe ghemul vieţii şi rosteşte păţaniile nou-născutului, iar cea de-a treia, curmătoarea, taie cu o seceră firul. Aceasta din urmă doar fixează limita vieţii, moartea fiind cea care apare la momentul potrivit şi curmă viaţa. Curmătoarea ia ghemul vieţii şi-l ascunde într-o peşteră,în munţi, la care are acces numai Soarta. Decizia ursitoarelor e socotită definitivă şi nimeni nu o poate schimba. Împotriva ei se poate interveni, doar parţial, prin vrăji, descântece, rugăciuni.

Naşele-zâne din basme

În basmele europene, ursitoarele sunt naşele-zâne. Ele îşi folosesc puterile supranaturale în beneficiul exclusiv al nou-născutului, jucând rolul de protector sau de mentor. Au o baghetă magică, cu care îl înzestrează pe erou sau pe eroină cu mici daruri: o minte ascuţită („Riquet cel moţat“), graţie şi frumuseţe („Frumoasa din pădurea adormită“) sau desfac o vrajă rostită de o zână rea. Spre deosebire de ursitoarele din mitologia populară românească,naşele-zâne au puterea de a influenţa în bine destinul nou-născutului. Rolul lor nu se opreşte aici: ele stau retrase în locuri necunoscute,dar reapar întotdeauna la nevoie, atunci când eroul sau eroina se află la ananghie. Mai mult, pot transforma moartea într-un somn de o sută de ani.

Ştiai că…

…în Transilvania, ursitoarele sunt aşteptate cu sare,pâine şi un caier cu lână? În Bucovina,moaşa pune doar o candelă în camera unde se află copilul, pentru ca zânele să-l găsească mai uşor.

... există două variante ale ritualului ursirii? Unii cred că activitatea ursitoarelor se desfăşoară la căpătâiul pruncului,în primele trei nopţi de la naşterea sa, pe când alţii spun că acestea hotărăsc soarta bebeluşului la trei zile după ce vine pe lume.