Sfaturi pentru cuplurile care sunt în căutare de prima lor casă. Cum să eviţi neînţelegerile!

2 prima casa jpg jpeg

Momentul în care un cuplu se hotărăşte să îşi achiziţioneze prima casă este cu adevărat special. Se spune că procesul de cumpărare al primei locuinţe reprezintă primul test adevărat al căsătoriei. Un studiu realizat recent a afirmat că una din trei persoane a îzbucnit în lacrimi în timp ce încerca să îşi cumpere prima casă, iar certurile s-au agravat pe tot acest parcurs.

Întreg procesul de cumpărare a unei locuinţe duce la modificarea stării de spirit pe care partenerii o au. Stresul şi grijile se amplifică odată cu pretenţiile tinerilor, iar acest lucru duce spre o proastă dispoziţie. Iată ce îi sfătuiesc specialiştii pe cei care sunt în căutarea unei noi locuinţe!

1. Puneţi la bătaie un buget bine stabilit

Cumpărarea unei case este, de obicei, cea mai mare achiziţie pe care o veţi face într-un cuplu. Amândoi ar trebui să discutaţi despre bugetul disponibil. Faceţi o listă cu banii pe care doriţi să îi daţi pentru avans, tipul de împrumut care vă convine cel mai mult şi ţineţi cont de costurile neaşteptate, care pot să apară pe parcurs. Ar fi neplăcut să alegeţi o casă pe care nu o doriţi, doar pentru că nu aţi avut destui bani care să vă acopere cheltuielile.

2. Planificaţi toate detaliile din timp

Există multe decizii de luat înainte de a vă cumpăra prima casă - de la tipul de cartier în care doriţi să locuiţi până la tipul acoperişului care vă place. Foarte important este să decideţi cine va lua „frâiele proiectului”. De pildă, stabiliţi care dintre voi va purta negocierile şi cine se va ocupa de design. Mergeţi împreună pe şantier ca să vedeţi cum decurg lucrurile, ca fiecare dintre voi să nu se simtă neglijat şi să vă sfătuiţi cu privire la evoluţia proiectului vostru.

3. Cautaţi un agent imobiliar care cunoaşte zona preferată

Un alt lucru important este ca agentul imobiliar să cunoască în detaliu zona în care veţi locui. Trebuie să fiţi bine puşi în temă cu locaţia casei voastre, iar în funcţie de nevoile voastre să luaţi marea decizie. Invervievaţi mai mulţi agenţi imobliari înainte să decideţi să mergeţi înainte, deoarece acesta poate fi un pion important în alegerea voastră. El vă poate sfătui cu privire la oportunităţile zonei şi vă poate crea o imagine mai amplă despre cum va arăta locaţia aleasă în viitor.

4. Asiguraţi-vă că nu există alte evenimente majore în viaţa voastră

Dacă sunteţi pe cale să aveţi un copil sau să vă căsătoriţi, este posibil să nu fie momentul potrivit pentru a vă căuta o casă. Potrivit specialiştilor, procesul de achiziţionare şi de amenajare a unei case durează de la patru săptămâni, până la doi ani sau mai mult. Ar putea fi neplăcut pentru o persoană aflată în al treilea trimestru de sarcină să se streseze şi cu amenajarea unei noi locuinţe. Aşadar, planificaţi-vă bine acest moment ca să aveţi un rezultat pe măsura aşteptărilor voastre.

5. Fiţi pregătiţi să pierdeţi

De cele mai multe ori, nu veţi bate palma cu primul vânzător. Potrivit studiilor, doar 58% dintre clienţi primesc ceea ce cer şi oferă din prima, ceea ce înseamnă că 42% trebuie să se reorienteze. Trebuie să vă oferiţi sprijin unul celuilalt şi să nu aveţi aştepări prea mari de la piaţa imobiliară. Înainte să mergeţi înainte cu oferta voastră, luaţi în calcul mai multe propuneri şi fiţi pregătiţi de schimbările care vor veni pe parcursul întregului proces!

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Ginesexualitate jpeg
divort jpg
sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg