Te-ai infectat între cele două doze de vaccin? Când faci rapelul

1 injectie jpg jpeg

Sunt numeroase cazuri de persoane, inclusiv din ţara noastră, care s-au îmbolnăvit de COVID-19 fix în intervalul dintre cele două doze de vaccinare. Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, a explicat când se poate face rapelul în această situaţie.

„Dacă persoana respectivă este cu stare generală bună, este afebrilă, debarasată de virus, având test negativ, se poate vaccina oricând în acest interval după vindecare, însă este bine să lăsăm imediat după vindecare o perioadă de circa 10-14 zile, perioada de convalenscenţă, în care este important să se definitiveze, să se remită toată reacţia inflamatorie de după boală şi sigur, ulterior, persoana respectivă se poate vaccina. Deci un interval de circa două săptămâni de la momentul vindecării este rezonabil pentru a se vaccina”, a precizat medicul Valeriu Gheorghiţă la Digi24.

Totodată, în România, în jur de 1.080 de oameni care au făcut şi a doua doză de vaccin s-au infectat cu noul coronavirus. Potrivit medicului Valeriu Gheorghiţă, în cele mai multe cazuri, diagnosticul a fost pus între 10 şi 14 zile de la rapel.

„Noi ştim că beneficiile după doza de rapel sunt undeva după ziua 10, ceea ce înseamnă că momentul expunerii era mult mai devreme faţă de momentul în care se împlinesc aceste beneficii maximale”, a menţionat medicul Valeriu Gheorghiţă la Digi24.



Recente

Ginesexualitate jpeg
divort jpg
sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg