Totul despre dieta Atkins, ce este bine să faci şi ce nu pentru a ajunge la greutatea ideală

1 totul despre dieta atkins jpg jpeg

Cine nu-şi doreşte o siluetă de invidiat, dar să nu stea cu stomacul gol, gândindu-se în permanenţă cât timp a mai rămas până la următoarea masă?

Dieta Atkins este ideală pentru cei care vor să se bucure de o mâncare bună, dar în acelaşi timp pun preţ şi pe sănătate şi felul cum arată. Această dietă este un regim alimentar ce presupune scăderea nivelului de carbohidraţi din alimentaţie şi mărirea consumului de proteine şi grăsimi.

De-a lungul timpului, din cauza cantităţii mari de proteine pe care se bazează, dieta Atkins a stârnit controverse. Dar studiile de specialitate au demonstrat că ea nu reprezintă niciun risc pentru persoanele care nu suferă de afecţiuni medicale grave ale rinichilor sau ficatului, ori de diabet.

În ce constă dieta Atkins?

Dieta Atkins este un regim alimentar prin care se urmăreşte menţinerea unui nivel constant de zahăr în sânge reducând astfel poftele pentru anumite alimente şi scăderea în greutate prin arderea depozitelor de grăsime. Dieta Atkins se desfăşoară în patru etape pe care le vom prezenta în continuare în detaliu, iar în prima etapă, cea mai agresivă, corpul poate pierde în greutate până la 6 kilograme în funcţie de constituţia fiecărui individ în parte. De asemenea cele patru etape sunt stabilite în aşa fel încât să se obţină rezultate sigure, pe termen lung.

În afară de regimul alimentar şi interzicerea unor alimente, programul Atkins se bazează şi pe consumul regulat de apă plată şi efectuarea de exerciţii fizice. Astfel, cel puţin 1.5 litri de apă şi minim câte o jumătate de oră de sport pe zi, sunt indicate pe toată durata dietei.

Etapa de inducţie

În prima parte a programului este importantă obişnuirea corpului cu eliminarea carbohidraţilor din dieta alimentară. În această parte meniul se compune în principal din proteine animale precum carne de pui, vită sau peşte, ouă de ţară şi untm dar şi grăsimi vegetale.

Etapa de inducţie interzice consumul de cereale, paste, pâine, alcool, cafea şi zahăr pe durata a două săptămâni. În schimb, alături de carne şi ouă, se pot adăuga porţii de câte două sau trei linguri de salată, brânză de vaci sau smântână. Consumul de carbohidraţi trebuie limitat la 20 de grame şi chiar şi acestea nu pot fi reprezentate decât de anumite fructe sau legume.

Etapa de slăbire constantă

În etapa de slăbire constantă corpul ajunge să piardă un kilogram pe săptămână. Această etapă este mai lungă decât prima şi cantitatea de carbohidraţi consumată creşte cu 5 grame faţă de perioada anterioară.

La alimentele consumate în perioada de inducţie, în perioada de slăbire constantă se pot adăuga fructe oleaginoase şi seminţe de două sau trei ori pe săptămână. În această perioadă regimul este mai simplu de urmat şi se continuă timp de o lună şi jumătate.

Etapa de stabilire a echilibrului

După cea de-a doua etapă a dietei Atkins corpul ar trebui să ajungă la greutatea ideală şi de aici încolo să se urmărească stabilirea echilibrului. Eşti cu un pas mai aproape de rezultate permanente, dar este foarte important să nu pui capăt eforturilor înainte de a trece prin toate etapele deoarece corpul nu este încă obişnuit cu noua greutate şi poate recâştiga la loc kilogramele pierdute.

În cea de-a treia etapă cantitatea de carbohidraţi va creşte cu câte 5 grame în fiecare săptămână. Aceste 5 grame vor reprezenta câte două linguri în plus de salată şi pentru a te asigura că nu pui la loc greutatea pierdută este necesară monitorizarea zilnică a greutăţii. Chiar şi cea mai mică modificare presupune revenirea la cantitatea de carbohidraţi din săptămâna anterioară şi continuarea acelui regim pe o durată de trei săptămâni.

Etapa de menţinere a greutăţii

În etapa de menţinere a greutăţii se va creşte treptat cantitatea de carbohidraţi până se va ajunge la un total zilnic de 80 de grame. Se poate creşte şi cantitatea de seminţe şi de asemenea, se pot consuma câte două sau trei cubuleţe de ciocolată neagră pe săptămână.

Din punct de vedere al restricţiilor alimentare, cea de-a patra etapă este cea mai permisivă, dar motivul pentru care este cel mai uşor de suportat este faptul că organismul este deja obişnuit cu alimentele care i se oferă.

De aici încolo alimentele permise sunt carnea, peştele, grăsimile sănătoase, ouăle, lactatele, nucile şi seminţele şi legumele sărace în carbohidraţi precum varza, spanacul şi broccoli.

Dacă eşti interesat de un astfel de regim alimentar, mai multe despre dieta Atkins poţi citi pe site-ul Vitacaps.ro. Pentru că nu implică înfometarea, dieta Atkins este uşor de ţinut şi pentru persoanele gurmande, care iubesc proteinele şi care consideră mâncarea una din principalele plăceri ale vieţii.