Dieta americană. Cum trebuie să te alimentezi ca să slăbeşti eficient?

1 tray 2546077 1280 jpg jpeg

Dieta americană se mai numeşte şi dieta celor 1.000 de calorii. Urmând principiile sale, poţi pierde între 4-5 kg în prima lună şi până la 9 kg în următoarele şase luni. În acest caz, nu trebuie să te înfometezi sau să te epuizezi la sală. Cel mai important lucru este să ai un regim alimentar echilibrat.

Micul dejun, esenţial pentru dieta americană!

Oamenii de ştiinţă americani au studiat aproape 4.000 de diete. Şi au constatat un lucru foarte interesant: persoanele care iau micul dejun zilnic pierd în greutate eficient. Un mic dejun sănătos include proteine, cereale integrale şi fructe. Astfel de produse ajută la menţinerea unui nivel optim de insulină în sânge toată dimineaţa şi îi oferă organismului nutrienţii esenţiali. Cea mai bună opţiune pentru micul dejun: un sandviş cu pâine integrală cu ou fiert, lapte degresat şi un fruct. De reţinut că pâinea integrală este puţin mai închisă la culoare şi conţine tărâţe.

Consumă apă plată şi evită sucurile acidulate din comerţ

Majoritatea oamenilor nu-şi dau seama câte calorii consumă odată cu băuturile carbogazoase, sucurile şi alcoolul. Efectuează un experiment: exclude din alimentaţia băuturile carbogazoase şi alcoolul. Nu bea altceva decât apă simplă de izvor şi cafea slabă cel puţin două săptămâni şi vei observa cum începi să slăbeşti. Reţine că apa carbogazoasă obişnuită poate creşte pofta de mâncare.

În dieta americană se consumă mai mult carne de peşte

Peştele este o componentă importantă a dietei americane. În primul rând, datorită prezenţei în acest produs a acizilor graşi Omega-3, esenţiali pentru sănătatea creierului şi a inimii. Este dovedit că Omega-3 reduce riscul de boli oncologice şi ameliorează procesele inflamatorii din organism. La rândul său, utilizarea cărnii roşii şi procesate (vorbim în primul rând despre cremvuşti şi salam) creşte aceste riscuri.

Alege alimente sănătoase

Cerealele integrale nu sunt doar un depozit de vitamine şi de minerale, ci şi o sursă importantă de fibre. Studiile efectuate de oamenii de ştiinţă au arătat că produsele bogate în cereale integrale sunt foarte sănătoase. Consumul regulat de pâine din grâu integral, paste fainoase şi orez brun reduc riscul de boli cardiovasculare, respiratorii şi anumite tipuri de cancer (inclusiv de colon şi mamar). În plus, cerealele integrale contribuie la pierderea în greutate, în special la aşa-numita grăsime abdominală, a cărei acumulare poate duce la diabet, hipertensiune arterială şi boli de inimă.

Consumă zilnic fructe şi legume proaspete, dar şi produse lactate, degresate. Atenţie la iaurturile pe care le alegi. De exemplu, unele mărci de iaurt conţin foarte mult zahăr. Evită-le pe cele cu fructe. Înainte de a cumpăra un produs, citeşte cu atenţie informaţiile care sunt scrise pe ambalaj. Alege acel produs care are mai puţin zahăr şi grăsimi.

Înlocuieşte maioneza cu uleiul vegetal, margarina cu untul. Este foarte util să consumi o linguriţă de ulei de măsline dimineaţa pe stomacul gol. Acesta asigură funcţionarea organelor interne şi elimină toxinele. Este deosebit de benefic pentru ficat deoarece stimulează detoxifierea. Pentru un rezultat mai bun, amestecă două linguri de ulei de masline extravirgin cu zeama de la un sfert de lămâie şi consumă dimineaţa pe stomacul gol.

Mai citeşte şi: Cum scapi de grăsimea abdominală

În dieta americană este important să mănânci porţii mici

Datele oamenilor de ştiinţă mărturisesc: cei care mănâncă mai des, dar porţii mai mici, pierd mai mult în greutate. O gustare ar trebui să fie între micul dejun şi prânz, alta - între prânz şi cină. Cina după ora 20.00 este contraindicată. Dar gustările ar trebui să fie sănătoase. De exemplu, o mână de nuci, morcovi şi unele fructe vă permit să menţineţi constant nivelul necesar de insulină.  

Dieta americană pentru 4 zile, cu trei mese pe zi

Mic dejun - terci de ovăz sau de hrişcă cu lapte degresat sau cu apă, cu o lingură de unt; ceai fără zahăr. Prânz - un pahar de supă din piept de pui. Poţi adăuga puţină sare şi două sau trei legume proaspete de sezon. Cina – terci din hrişcă şi câteva bucheţele de brocoli sau frunze de salată.

. La micul dejun poţi mânca un fruct de sezon sau o cană de suc proaspăt stort de portocale. Pâine prăjită cu ou fiert. Prânz – ciorbă de legume. Cina - brânză de casă cu conţinut scăzut de grăsimi, aproximativ 100 gr cu pâine integrală.

. Micul dejun poate fi un fruct sau un pahar de iaurt fără grăsimi şi fără zahăr. Prânz - 100 g peşte cu piure de cartofi. Cina – terci din hrişcă, dar fără unt.

A 4-a zi. Mic dejun - un borcan de 80 g. de piure pentru copii de fructe de pădure sau altele, un ou fiert. Prânz - peşte copt sau la grătar: somon, păstrăv sau şalău, salată, 2-3 roşii proaspete. Cina – 150 g cartofi fierţi sau copţi.

Mai citeşte şi: Vârsta e doar un număr! 5 lucruri care te ajută să pari mai tânără după 50 de ani



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg