Psihologii au reuşit să pună pe hârtie o serie de factori care contribuie la fericire şi, spre surprinderea multora, printre aceştia nu se regăsesc pantofii şi hainele de firmă!

1. Ţine-i aproape pe cei dragi

Dragostea, familia şi prietenii sunt componentele de bază în drumul tău către fericire. „Valoarea“ lor o depăşeşte pe cea a banilor. În plus, prezenţa ta într-o relaţie stabilă, faptul că poţi împărţi şi bune, şi rele cu cineva care te respectă, te susţine şi te ajută, contribuie la desăvârşirea ta emoţională.

2. Urmăreşte-ţi visele

Vis, ţel, scop… poţi să-i spui cum vrei! Stabileşte-ţi un vis, alege o perioadă de timp şi fă tot posibilul să-ţi realizezi dezideratele în acest interval, chiar dacă uneori te vei simţi slăbită! Sentimentul pe care-l vei avea atunci când vei trece „linia de sosire” nu se compară cu nimic altceva!

3. Păstrează-ţi încrederea şi credinţa

Încrederea în propriile forţe şi credinţa în Dumnezeu,indiferent de numele lui (în funcţie de orientarea religioasă), îţi dublează şansele să atingi fericirea. Liniştea interioară pe care o atingi cu ajutorul meditaţiilor, rugăciunilor sau practicilor yoga te duce cu adevărat mai aproape de fericire.

4. Bucură-te de lucrurile mărunte

Nu-ţi propunem niciun program special de aerobic. Vrem să te facem să-ţi aduci aminte de plăcerea plimbărilor prin parc, vrem să te facem să-ţi bei,din nou,cafeaua în faţa ferestrei deschise dimineaţa, vrem să te facem să simţi din nou mirosul florilor şi senzaţia polenului pe vârful nasului.

5. Deschide-ţi mintea

Toleranţa este o calitate dobândită, pe care trebuie s-o şlefuim zi de zi. Trebuie să-ţi lărgeşti orizontul încercând să priveşti cu alţi ochi şi cât mai obiectiv lucrurile care până acum te deranjau. Fă-ţi timp să te documentezi asupra oricărui lucru pe care nu-l înţelegi în acest moment.

6. Apreciază ce ai, nu ce-ţi lipseşte

Oamenii fericiţi se felicită singuri în fiecare zi şi trec în revistă toate lucrurile bune din viaţa lor. Poţi să faci acelaşi lucru – şi nu te costă decat 5 minute din ritualul de dimineaţă!

7. Zâmbeşte mult şi des

Atitudinea potrivită influenţează starea fizică şi longevitatea. Scrie o listă cu lucrurile care te bucură,vei avea un psihic mai bun! Gândeşte pozitiv, iar inima ta va funcţiona mai bine! Sistemul tău imunitar va fi şi el mai puternic! Zâmbind îţi creşti speranţa de viaţă! Suferinţa fizică va fi mai mică sau poate să dispară dacă îţi menţii optimismul!