Riduri sub ochi. 7 trucuri care te scapă de ele fără bisturiu

1 73351 original jpg jpeg

Ai riduri sub ochi? Nu este nevoie să recurgi la operaţii chirurgicale sau la botox pentru a scăpa de ridurile de sub ochi, când există o mulţime de metode naturale de a netezi şi întineri pielea în acea zonă. Trebuie doar să le descoperi, iar noi îţi dăm o mână de ajutor în acest sens!

Aici găseşti 7 sfaturi fabuloase care te vor învăţa cum să scapi de ridurile de sub ochi şi cum să eviţi apariţia liniilor fine,fără a fi nevoie de bisturiu.

1. Dormi pe spate ca să nu ai riduri sub ochi

Academia Americană de Dermatologie (AAD),susţine că poziţia pe care dormi poate provoca apariţia ridurilor. Sfatul lor este să dormi pe spate,astfel încât faţa ta să nu fie niciodată “boţită”,şi astfel vei împiedica formarea liniilor fine.

2. Fă-ţi un control oftalmologic

Aceste riduri sub ochi pot să apară mult mai uşor atunci când te concentrezi să vezi ceva. Aşadar,asigură-te că nu ai probleme de vedere. De asemenea,purtarea ochelarilor de soare,în vreme însorită,trebuie să devină un obicei. Astfel,îţi vei proteja ochii de soare şi nu te vei mai încrunta din cauza luminii strălucitoare.

3. Mănâncă mai multă soia ca să nu ai riduri sub ochi

Cercetarile au arătat că consumul regulat de soia poate îmbunătăţi fermitatea pielii şi netezeşte liniile fine. 

4. Încearcă un demachiant cu miere şi lapte

Acidul lactic,găsit în lapte,curăţă,în timp ce mierea face pielea mai eficientă la absorbţia şi retenţia de apă. De asemenea,acest duo îţi va curăţa porii,hrăni pielea şi va îmbunătăţi elasticitatea pielii.

5. Riduri sub ochi - Foloseşte uleiuri naturale pentru ten

Există o mulţime de creme de piele pe piaţă,ceea ce te face de multe ori să uiţi de lucrurile simple,venite din natură,cum ar fi uleiurile:uleiul de măsline,de argan,de migdale dulci,de avocado,de cocos etc . Uleiurile pot hrăni,hidrata şi întineri pielea,făcând-o mai suplă.

6. Fă-ţi o mască cu ou

Albuşul de ou poate fi folosit pentru a-ţi face pielea catifelatăfoarte rapid,dar efectul este temporar.  Albuşul de ou bătut bine se aplică în zonele cu riduri şi se lasă să îşi facă efectul timp de aproximativ 5 minute. Acesta va acţiona ca un astringent şi va strânge pielea, astfel încât să nu ai riduri sub ochi.

7. Masează pielea pentru a nu avea riduri sub ochi

Un masaj rapid poate oferi fermitate pielii în doar câteva minute. Masează uşor în jur şi sub ochi,cu degetul arătător.



Recente

pasca fara aluat reteta selgros jpg
Cozonac cu nuca si stafide  Sursa foto shutterstock 257974991 jpg
Cele mai bune cereale pentru micul dejun  Sursa foto shutterstock 429528310 jpg
Curatenie de Paste jpg
sRGB 24 SU1 PR LINEN LDIV 01 6246 online jpg
Cum poți compune o ținută rock, dar extrem de feminină jpg
torturi jpg
shutterstock 239166247 jpg
Cheesecake cu visine  Sursa foto shutterstock 257497624 jpg
menstruatie jpg
mătuşă jpg
medic  foto   Shutterstock jpg
Paste cu sos pesto  Sursa foto shutterstock 156789950 jpg
Cum se curăță ecranul televizorului jpg
nuntă  foto   Shutterstock jpg
Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg