După mult timp şi mult efort depus, John Blanchard a găsit adresa femeii. I-a scris o scrisoare şi a trimis-o. A întrebat-o dacă nu vor să fie prieteni prin corespondenţă. El urma să plece la muncă, în străinătate. Femeia a acceptat şi, timp de un an, şi-au trimis scrisori.

Fiecare scrisoare scrisă şi citită i-a trimis pe cei doi într-o frumoasă poveste de dragoste. Fiecare scrisoare nouă era o sămânţă care cădea într-un sol fertil – inimile lor. La un moment dat, John Blanchard i-a cerut tinerei o poză cu ea. Ea a refuzat. I-a spus că aspectul exterior nu contează dacă el este cu adevărat interesat de ea.

La un moment dat, bărbatul s-a întors acasă, de la munca de peste hotare. Şi au decis să se vadă. Întâlnirea era programată pentru ora 7 dimineaţa la Gara Centrală din New York. – Mă vei recunoaşte – a scris fata. – Voi avea un trandafir roşu.

La ora stabilită bărbatul o aştepta. Spre el venea o tânără frumoasă cu siluetă suplă. Buclele blonde lungi îi cădeau peste umeri, iar ochii albastri erau ca nişte flori delicate. Îmbrăcată într-un costum verde palid, fata arăta ca o primăvară care tocmai reînviase. S-a îndreptat spre ea, uitând complet să vadă dacă are trandafirul.

Pe buzele ei apăruse un zâmbet uşor provocator.

– Lasă-mă să trec, marinarule! – a spus ea.

Apoi bărbatul a văzut că în spatele ei stătea Hollis Maynell. Femeia avea aproape 40 de ani, părul ei gri se ascundea sub o pălărie veche. Era plinuţă, iar picioarele groase de abia încăpeau în pantofii cu toc.

Fata în costum verde plecase deja. Bărbatul a simţit de parcă se împarte în două părţi, atât de puternică era dorinţa lui să urmeze fata, însă atât de profunde erau sentimentele pentru această femeie, care devenise o persoană foarte apropiată pentru el. Femeia stătea nemişcată. Faţa ei palidă şi rotundă părea blândă şi inteligentă, iar ochii îi străluceau călduros şi gingaş.

El nu a ezitat. În mână strângea copia cărţii datorită căreia s-au cunoscut. Chiar dacă nu era iubire, era ceva foarte valoros, poate chiar ceva mai bun decât sentimentele romantice. El şi-a îndreptat umerii, a salutat-o şi i-a întins cartea, deşi în interior îl zgâria dezamăgirea.

– Sunt locotenentul John Blanchard. Iar tu trebuie să fii domnişoara Hollis Maynell? Sunt atât de bucuros că în cele din urmă ne-am întâlnit. Pot să te invit la cină?

Femeia a zâmbit.

– Nu ştiu despre ce vorbeşti, fiule, spuse ea. – Domnişoara tânără în costum verde care tocmai a trecut pe aici, mi-a cerut să-mi prind acest trandafir. Şi mi-a spus că dacă mă inviţi la cină, atunci trebuie să-ţi spun că ea te aşteaptă la restaurantul de peste drum, scrie bible.ca.