Eşti „pasăre de noapte‟? Cercetările ştiinţifice indică inteligenţă şi tendinţă spre abundenţă

1 shutterstock 283158080 jpg jpeg

Experţii au efectuat studiu după studiu şi au descoperit dovezi că oamenii care nu se trezesc devreme, ci preferă să îşi prelungească programul de zi cu zi până târziu în noapte sunt mai privilegiaţi.

Mai mult de o mie de persoane au participat la cercetările desfăşurate de experţii spanioli, de la Universitatea din Madrid. Toate au completat teste de inteligenţă şi au fost supuse la probe care au măsurat performanţa din punct de vedere al educaţiei şi al inteligenţei inductive.

În urma cercetărilor, a reieşit că „pasările de noapte‟ sunt mai inteligente şi, prin urmare, sunt mai susceptibile să câştige mai mulţi bani decât oamenii care preferă să aibă mai mult timp dimineaţa, decât seara.

Studiul a scos la iveală că „pasările de noapte‟ au obţinut un scor mai mare la raţionamentul inductiv, care este un semn al inteligenţei generale şi un bun predictor al performanţei academice pozitive.

Raţionamentul inductiv este, de asemenea, legat de funcţiile înalte ocupate şi de veniturile generoase.

Concluziile experţilor au punctat că oamenii cărora le place să stea treji toată noaptea tind să fie mai inteligenţi decât cei care ţin mai mult la somnul de frumuseţe.

Studiul nu înseamnă că dacă rămâi treaz până mai târziu în noapte devii mai inteligent, ci că persoanele cu inteligenţă crescută tind să rămână treze până mai târziu în noapte.

Deci, nu, nu poţi deveni mai inteligent doar forţându-te să nu adormi devreme.

@shutterstock



Recente

vacanță de Paște  foto   Shutterstock jpg
Ramona Păun  jpg
Ce greseli faci in cuplu in functie de zodie  Sursa foto shutterstock 1490808767 jpg
Rita Ora jpg
Oppenheimer, Tom Conti  jpg
Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Lily Allen jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg