Gabi Cristea si Tavi Clonda îşi fac vilă. Cât îi costă locuinţa de lux

1 83293 original jpg jpeg

După ani de muncă împreună, cei doi soţi s-au apucat să îşi ridice o vilă. Locuinţa celor doi va fi destul de mare, de 520 mp. Gabi Cristea si Tavi Clonda îşi fac vilă în Otopeni, să fie aproape de Mădălin Ionescu şi Cristina Şişcanu.

Investiţia a fost una colosală şi se ridică la câteva sute de mii de euro. Locuinţa a fost construită pe conceptul unei case inteligente pentru a reduce cheltuielile ulterioare. Cele două vedete au început construcţia vilei înainte ca micuţa Victoria să vină pe lume.

„Este o casă aşa cum am dorit noi. Este, într-adevăr, o casă mare, pe care nu am apucat să o terminăm, încă mai avem de lucru. Avem 530 de metri pătraţi, într-o parte este şi studioul de înregistrări al lui Tavi. Nu folosim tot spaţiul, momentan.

Am optat pentru încălzire în pardoseală şi echipamente de ultimă generaţie, atunci când am construit casa. Ce-i drept, au fost mai scumpe, dar investiţia se amortizează în doi ani, întrucât costurile facturilor nu sunt deloc ridicate.

image

De exemplu, nici măcar în cele mai grele luni de iarnă nu am plătit mai mult de 600 de lei. Am vrut să avem şi aer condiţionat încorporat în pereţi, care te ajută să creezi efectul răcoros din peşteră, însă era mult prea scump”, a declarat Gabriela Cristea, conform Viva.ro.



Recente

Emma Stone jpg
Cher jpg
Ryan Gosling  Sursa foto shutterstock 1194165124 jpg
Ce trebuie sa stii despre univers  Sursa foto shutterstock 1723447648 jpg
Parada pălăriilor trăsnite din Marea Britanie jpg
vacanță de Paște  foto   Shutterstock jpg
Ramona Păun  jpg
Ce greseli faci in cuplu in functie de zodie  Sursa foto shutterstock 1490808767 jpg
Rita Ora jpg
Oppenheimer, Tom Conti  jpg
Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Lily Allen jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg