Misterul morţii lui Nicolae Labiş. Poetul s-a stins din viaţă 21 de ani, în condiţii neelucidate complet
Considerat de criticul literar Eugen Simion „buzduganul noii generaţii”, poetul Nicolae Labiş a avut un destin scurt, curmat la doar 21 de ani, în urma unui accident de tramvai pe care unii l-au pus sub semnul îndoielii.
Fiu de învăţători, Nicolae Labiş s-a născut la 2 decembrie 1935, în comuna Mălini, judeţul Suceava. A fost un copil studios, învăţând să citească de la cinci ani. Între anii 1947 şi 1951 a urmat cursurile liceului „Nicolae Gane” din Fălticeni. În 1951, o poezie de-a sa, „Gazeta de stradă”, a fost publicată în revista „Viaţa Românească”, iar în 1952 conducea un cenaclu literar, fiind foarte apreciat de scriitorul Mihai Sadoveanu. Cel mai cunoscut poem al său este „Moartea căprioarei”. În timpul vieţii i-au apărut volumele „Puiul de cerb” şi „Primele iubiri”, cel de-al treilea („Lupta cu inerţia”) fiind publicat post-mortem (1958).
A trecut în nefiinţă în urma unui accident de tramvai
Nicolae Labiş a murit în urma unui accident de tramvai, în condiţii care nu au fost elucidate complet. Oficial, s-a comunicat că poetul era în stare de ebrietate şi că a alunecat sub roţile tramvaiului. Poetul consumase câteva pahare de ţuică în noaptea de 9 spre 10 decembrie. Apoi, a plecat însoţit din restaurantul Victoria din Bucureşti, iar accidentul s-a produs în staţia de tramvai Colţea. Poetul a alunecat în momentul în care a încercat să se urce în tramvai şi a rămas prins între vagoane. În ciuda eforturilor medicilor de a-l salva, decesul s-a produs în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1956, la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti.
A fost avansată ideea că Labiş ar fi fost împins în faţa tramvaiului de Securitate, motivul fiind îndoilelile sale faţă de doctrina comunistă. Poetul ar fi fost îmbrâncit de cineva, pentru ca totul să pară un accident. Condiţiile în care a murit poetul au rămas până astăzi neclare.
Ultimele sa poezie, „Pasărea cu clonţ de rubin”, i-a dictat-o bunului său prieten, Aurel Covaci: „Pasărea cu clonţ de rubin / S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat. / Nu mai pot s-o mângâi. / M-a strivit, / Pasărea cu clonţ de rubin, / Iar mâine / Puii păsării cu clonţ de rubin, / Ciugulind prin ţărână, / Vor găsi poate / Urmele poetului Nicolae Labiş / Care va rămâne o amintire frumoasă...”
La 24 decembrie 1956, tânărul poet a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, fiind condus pe ultimul drum de prieteni şi de cei care i-au admirat poezia.
Foto: adevarul.ro
