O româncă, la înălţime, în Spania
Şi-a dorit dintotdeauna să fie stewardesă. Însă şansele erau foarte slabe ca visul ei să devină realitate, pentru că nu-şi putea permite taxele de la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă din Bucureşti.
Din Vişeul de Sus în Zaragoza
După ce a fost respinsă în ţară,Iliana Tomoioagă nu s-a lăsat bătută şi a ales să-şi continue studiile în Spania,unde taxa de şcolarizare era mai mică decât în alte ţări europene şi putea munci pe un salariu mai mare.
La numai 19 ani,Iliana a părăsit Maramureşul pentru a pleca în Spania. Nu mai muncise niciodată şi nu mai fusese departe de casă atâta timp,dar şi-a luat inima în dinţi şi a pornit în aventura vieţii ei.
O prietenă care era deja acolo a ajutat-o şi i-a găsit de lucru într-un bar. Aşa că,atunci când a ajuns,avea deja un loc de muncă asigurat. Chiar şi aşa,acomodarea a fost foarte grea:„Nu mă puteam obişnui cu programul,mă simţeam singură printre străini,iar lacrimile ţâşneau fără voia mea”,povesteşte ea. A muncit din greu şi a economisit fiecare cent pentru a strânge banii necesari pentru taxă.
Mai aproape de visul copilăriei
În anul următor s-a înscris la Academia Interworld din Zaragoza,pentru a învăţa meseria de însoţitor de zbor.
„După ce am început şcoala,am devenit mai prietenoasă. Ieşeam la distracţie cu colegele,care au dorit să ştie mai multe despre tradiţiile din România”,îşi aminteşte tânăra.
Ciorba de perişoare şi turta dulce din Maramureş au făcut-o foarte cunoscută printe colegele din Spania,Coreea şi Turcia. Dar chiar dacă începuse să se integreze,viaţa ei nu era uşoară.
Între serviciu şi şcoală
Avea cinci ore de curs şi opt ore de muncă la bar,iar cel mai mare inamic era somnul. Pe lângă cursurile de legislaţie aeronautică,siguranţa pasagerilor,psihologie şi prim ajutor,pe care le făcea la şcoală,a mai trebuit să se înscrie la cursuri de înot şi de scufundare,în particular.
Sacrificii,dar şi bucurii
Acum,după trei ani de muncă,Iliana şi-a luat diploma,terminând pe locul doi,cu media 9. Recunoaşte că nu ar fi putut reuşi acest lucru fără ajutorul părinţilor,care i-au susţinut plecarea şi apoi au îndurat depărtarea.
În acest timp nu i-a văzut decât o dată,atunci când au vizitat-o ei. În mod normal,după absolvirea şcolii,Iliana ar fi urmat să fie selecţionată de companiile de zbor spaniole. Din cauza crizei însă,este nevoită să-şi găsească singură de lucru,după ce va termina perioada de practică,în septembrie.
"Vreau să zbor sub însemnele României"
„Promoţia mea este prima care nu beneficiază de această opţiune din cauza crizei locurilor de muncă”,spune Iliana,care este totuşi hotărâtă să obţină un contract în Spania,pentru că aici e locul în care a învăţat şi a făcut practică.
Visează însă şi la clipa în care se va întoarce acasă. „Cea mai mare dorinţă este să pot lucra pentru ţara mea,chiar dacă salariile sunt cele mai mici din Europa”. În Spania,o stewardesă poate câştiga până la 6.000 de euro,iar la primul nivel de carieră salariul este de 2.000 de euro,pe când în România nu ar primi mai mult de 2.000 de lei pe lună,la început.
Chiar şi aşa,pentru maramureşeancă,a lucra ca însoţitor de zbor în ţară ar însemna un vis împlinit.
