3 soluţii de depozitare pentru întreaga casă

1 59613 original jpg jpeg

Indiferent cât de încăpătoare este casa ta, de cele mai multe ori ajungi la concluzia că nu ai suficient spaţiu pentru lucrurile tale. Cu puţină imaginaţie, te poţi folosi de obiectele din jurul tău pentru a crea spaţii de depozitare.

O altfel de bibliotecă

Ramele de poze,cărţile,suportul de lumânări pafumate sunt doar câteva dintre obiectele care îşi pot găsi locul pe rafturile pe care le poţi construi uşor la tine acasă. Amplasate pe peretele mai liber din cameră,rafturile sunt o soluţie inedită de depozitare a diferitelor obiecte din locuinţă. În plus,ele oferă şi un aspect mult mai plăcut încăperii. Cu ajutorul corpurilor mici de iluminat (cum sunt spoturile) ele pot fi scoase în evidenţă.

Cutii pentru jucării

Dintre toate încăperile din casă,camera copilului pare să fie neîncăpătoare din cauza jucăriilor care sunt împrăştiate peste tot. Te-ai gândit vreodată să foloseşti lăzile mai vechi (din lemn,plastic) pentru a depozita jucăriile celui mic? Le poţi pune într-un colţ din cameră,una lângă alta,dar le poţi agăţa şi pe perete astfel încât copilul să ajungă la nivelul lor. Lăzile mai vechi le poţi înlocui cu nişte cutii din placaj pe care le poţi construi uşor acasă. Prinde bucăţile de placaj cu nişte cuie,apoi vopseşte-le în culoarea preferată a celui mic. Pentru un effect spectaculos,le poţi suprapune în diferite forme. 

842306f59e2063c94d409d82536cb4cb jpg jpeg

Dulap de baie în trepte

Cu ajutorul unui cadru metalic şi al câtorva cutii simple poţi construi un spaţiu interesant de depozitare pentru baia ta (şi alte încăperi din locuinţă). Astfel,prosoapele,produsele pentru igiena personală şi cele pentru curăţenie vor ocupa mai puţin spaţiu,le vei găsi mult mai rapid şi nu vor fi lăsate la îndemâna celor mici.

da3ace143795375f562630bee2814f6e jpg jpeg


Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg