Adevărat şi fals despre becurile economice

1 52270 original jpg jpeg

Oare chiar trebuie să trecem la becuri economice? Află dacă merită investiţia, dacă factura la electricitate va fi mai mică şi dacă aceste becuri se potrivesc oricărei încăperi!

Sunt mai scumpe decât becurile obişnuite,dar îţi recuperezi banii când trebuie să plăteşti curentul.

În plus,nici nu se ard prea repede. Poate că deja le foloseşti,  convinsă de eficacitatea lor şi cucerită de stilul de viaţă eco.

Promoterii stilului de viaţă ecologic te sfătuiesc şi ei să treci la astfel de becuri,iar în magazine parcă nici nu prea mai găseşti din cele obişnuite.

Alte vremuri,alte surse de lumină! Să ne adaptăm sau mai bine nu?

Chiar economiseşti cu un astfel de bec?Adevărat:Un bec economic este de 6 până la 14 ori mai rezistent decât unul incadescent şi de 10 până la 17 ori mai rezistent decât un bec halogen.

Unii fabricanţi spun că un bec economic consumă cu 80% mai puţin decât unul obişnuit. Alţii spun că,de fapt,consumul este redus doar cu 50%.

:Cele mai noi becuri de acest tip au dimensiunile unui bec incandescent,iar luminozitatea lor e mai bună,nemaifiind rece,ba dimpotrivă!

Ele sunt astăzi considerate mult mai potrivite locuinţei decât celelalte,mai ales pentru că respectă regulile stilului de viaţă eco. Specialiştii spun că,în timp,toţi le vom folosi.

:Există teorii potrivit cărora aceste becuri emit anumite radiaţii care afectează sănătatea,dar încă nu e nimic demonstrat.

În schimb,se vorbeşte despre avantajele lor asupra sănătăţii,mai ales dacă le alegi pe cele cu spectru complet.

Spectrul de lumină difuzat de ele imită razele ultraviolete. Toată casa va avea de profitat,chiar şi plantele!

:Becul economic este avantajos doar pentru acele spaţii luminate artificial cel puţin trei ore pe zi. Depinde cât stai pe acasă,dar în general e recomandat pentru living,bucătărie,baie,mai rar pentru dormitor. Reţine asta şi ieşi în câştig!

Nu toate becurile economice au aceeaşi calitate!

:Unele sunt mai ieftine,altele au preţuri destul de piperate pentru un bec. Află că cele ieftine sunt fabricate în China şi că nu au aceeaşi eficacitate,putând fi chiar dăunătoare prin câmpul magnetic pe care-l emit.

În plus,nu au aceeaşi rezistenţă şi consumă mai mult decât un bec economic produs de firmele cunoscute. Ca să nu dai greş,verifică durata de viaţă a becului,trecută pe ambalaj în ani sau în ore!

Aceasta poate varia între 6.000 de ore (cca. 4,5 ani) şi 15.000 de ore (cca. 14 ani),în timp ce un bec incandescent are o limită de funcţionalitate de aproximativ 1.000 de ore.



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg