Ce lucruri nebuneşti fac unele vieţuitoare! Aşa supravieţuiesc în sălbăticie!

1 krzysztof niewolny rvcrcs lipe unsplash jpg jpeg

Unele creaturi viclene au dezvoltat trăsături şi obiceiuri care par nebuneşti pentru noi, dar care le-au ajutat să se adapteze la mediul în care trăiesc sau să se impună în grupul din care fac parte.

Unele vietăţi s-au obişnuit să nu doarmă deloc pentru o vreme, altele au devenit flexibile pentru a se hrăni mai bine. Natura surprinde la nesfârşit prin capacitatea extraordinară a vieţuitoarelor ei de a se acomoda la schimbările de mediu şi de a face faţă unor situaţii neprevăzute. Descoperă 5 dintre cele mai ciudate şi uimitoare necuvântătoare din lume!

Melcii au un program de somn haotic

În privinţa somnului, melcii nu sunt constanţi. Pot trage un pui de somn pentru câteva ore, pentru ca după aceea să stea treji chiar şi o zi şi ceva. O altă ciudăţenie a melcilor este că au perioade de hibernare diferite. Pot să-şi amâne hibernarea cu până la 3 ani sau când simt nevoia de a se autoconserva. Este un mecanism dezvoltat de instinctul lor de supravieţuire.

Bufniţele îşi pot răsuci capul

Aceste păsări au o flexibilitate ieşită din comun. Îşi pot roti capul într-un cerc aproape complet. Cercetătorii au observat că bufniţele au un soi de artere de rezervă care le permit ca, atunci când ele îşi întorc capul atât de mult, să primească în continuare sânge şi substanţe nutritive în scurta perioadă de timp în care alte vase de sânge le sunt blocate în timpul răsucirii.

Caii de mare masculi îşi poartă urmaşii în pântece şi-i nasc

Când vine vorba de renunţarea la stereotipurile de gen, caii de mare oferă un exemplu extraordinar. Ei schimbă rolurile tradiţionale ale mamelor şi tăticilor, deoarece sunt singurele animale în care masculii poartă sarcina. Femela îi transferă ovulele masculului într-un fel pungă din piele modificată, situată în zona abdominală. El eliberează spermă pentru a le fertiliza pe măsură ce pătrund, apoi le păstrează în interior timp de 24 de zile până la momentul naşterii. Un singur mascul poate da viaţă la circa 2000 de urmaşi deodată.

Rechinii-balenă îşi folosesc dinţii pentru a mânca... plante

Acest peşte este al doilea ca mărime din lume, cu toate că se hrăneşte doar cu plancton, alge şi plante. Poate ajunge chiar şi la 25 de tone. Are puţin peste 4 000 de dinţi, dar nici vorbă să-i folosească pentru a rupe din carnea altor peşti sau pentru a mesteca. Ei preferă să-şi colecteze hrana printr-o tehnică numită „filtrare cu flux încrucişat”, asemănătoare celei aplicate de balene.

Lemurii cu coadă inelară emană mirosuri respingătoare

Aceste animale au una dintre cele mai inedite tactici de rezolvare a conflictelor. Trăiesc în grupuri mari, pe perioade de 20-30 de ani, iar sezonul de reproducere presupune o concurenţă acerbă între ei. Atunci îşi pun la treabă glandele pe care le au la încheieturi şi pe umeri. Glandele de la încheieturile mâinilor produce un miros neplăcut, de scurtă durată, iar cele de pe umeri secretă o substanţă maronie, cu o textură ca a pastei de dinţi, care persistă. În timpul conflictelor, îşi flutură cozile şi aruncă în rivalii lor cu aceste secreţii greu de suportat până când aceştia cedează şi lupta se încheie.



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg