Ce trebuie să ştii despre creşă şi grădiniţă

1 63216 original jpg jpeg

În curând te întorci la serviciu şi ai nevoie de oameni de încredere care să aibă grijă de puiul tău cât lipseşti. Poţi opta pentru dusul la creşă sau la grădiniţă, în funcţie de vârsta copilului. Informează-te din timp şi ia decizia potrivită pentru tine şi familia ta.

Asistenta medicală Alina are în grijă două clase de copii,grupa „buburuzelor“ şi grupa „ursuleţilor“,la o creşă de stat din provincie. Aceasta le sfătuieşte pe mamele care vor să-şi dea copilul la creşă sau la grădiniţă,după caz,să se informeze bine cu privire la condiţiile oferite de unitatea respectivă.

Tot ce trebuie să facă este să meargă la faţa locului şi să pună întrebări oricât de multe,important este ca părintele să ia o decizie bună. „Un tătic ne-a întrebat,printre altele,dacă fetiţa lui,care încă nu făcuse primii paşi şi avea să stea în pătuţ,va fi <<băgată în seamă>>de personal,măcar din când în când,pe perioada şederii la program“,ne povesteşte Alina.

Mai în glumă,mai în serios,temerile părinţilor sunt justificate şi trebuie tratate cu seriozitate şi îndepărtate,pe cât posibil,lăsând în loc un sentiment confortabil că cel mic rămâne în siguranţă.

Întreabă tot ce te interesează despre creşă

În general,alegerea creşei de către părinţi se face din auzite,prin recomandare de la rude sau de la prieteni care au avut şi ei copiii în aceeaşi unitate. Unele mămici află de anumite creşe sau grădiniţe din discuţiile pe care le au cu alte femei prin parc.

Nu e greşit,dar obţii tot ce te interesează de la administratorii care au în grijă astfel de unităţi. Aceştia au datoria să-ţi stea la dispoziţie cu răspunsuri la orice întrebare care ţine de copil şi creşă,cum ar fi:

-programul unităţii:de regulă,creşele şi grădiniţele au program de la 06.00 – 07.00 la ora 17.00;

-personalul unităţii:asistenta medicală,infirmierele şi îngrijitoarele;

-orarul unei zile:programul de masă,programul de joacă,de somn;

-ce cuprinde dosarul de înscriere. Spre exemplu,ţi se poate cere o serie de analize ca exsudatul faringian,examenul coproparazitologic şi alte documente;

-ce trebuie să conţină rucsacul copilului,de exemplu hăinuţe de schimb,pamperşi,bavete,biberon de apă.

Vârsta copilului este importantă

Cu cât este mai mic,copilul se adaptează mai uşor la creşă,pentru că încă nu-şi dă seama că se separă de mămica lui. Pruncii sub un an au nevoie de îngrijire complexă,pentru că ei vor să beneficieze singuri de atenţia unei persoane.

Şi temperamentul trebuie luat în considerare de către îngrijitori. Dacă se ţine cont de caracterul celui mic,care poate fi mai timid sau extrovertit,copilul se va dezvolta psihic mai frumos.

Adaptarea poate ţine şi o lună

Fă alegerea în ceea ce priveşte creşa sau grădiniţa cu cel puţin două luni înainte de a începe munca. La început,vei duce copilul doar câteva ore la „serviciul“ lui.

Spre exemplu,îl vei lăsa două,trei sau patru ore,cât să prindă şi o masă din program. După o săptămână,poţi lua copilul după cinci ore de stat la creşă şi tot aşa.

Îngrijitorul îţi poate spune dacă este pregătit să stea mai mult şi te va înştiinţa dacă mănâncă,dacă este trist şi plânge de dorul părinţilor sau,dimpotrivă,dacă este vesel şi se acomodează rapid în colectiv. Aşteaptă-te să plângă dimineaţa,când te desparţi de el,şi... să plângi şi tu.

Dar sentimentul de vină trebuie să dispară şi să fie înlocuit cu siguranţa că cel mic este pe mâini bune,pentru ca tu să poţi merge liniştită la locul de muncă.

Când se îmbolnăveşte

Este normal ca cel mic să se îmbolnăvească în colectivitate,însă acest lucru nu trebuie tratat ca pe o dramă. Medicul pediatru va stabili tratamentul şi îi va da o schemă de imunizare,după care cel mic se va putea întoarce în mijlocul copiilor când se va însănătoşi.

E indicat să nu-l duci pe copil bolnăvior la grădiniţă,pentru a evita îmbolnăvirea celorlaţi copii. Important este să nu te descurajezi şi să duci copilul în continuare la creşă,pentru că răcelile îi formează imunitatea.

Elena R.

4dd6cb8fb72f7c70e636a134bce01d10 jpg jpeg

profesoară,Prahova

Mi-a părut rău că pe fetiţa cea mare am retras-o de la creşă încă de la prima răceală. Cu Irina nu am mai cedat aşa de uşor,iar decizia mi-a fost răsplătită cu progrese evidente de la săptămână la săptămână. La creşă a învăţat să facă la oliţă,să mănânce singurică,să se îmbrace şi să fie generoasă cu ceilalţi copii. Ba chiar să fie mai disciplinată. Doamnele asistente medicale şi îngrijitoarele au încurajat-o în toate deprinderile ei şi cred eu că tot datorită crescutului printre copii a devenit curajoasă şi curioasă să afle lucruri noi.



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg