Cine e «şeful» în casă?
Pe vremea bunicilor, ba chiar şi a părinţilor noştri, tatăl era autoritatea „supremă“ în casă, justiţiarul, învăţătorul, „finanţatorul“. Acum, lucrurile s-au cam schimbat, nu-i aşa? Autoritatea parentalăse împarte la doi.
Tradiţional,autoritatea în familie aparţinea bărbaţilor:tatăl făcea legea şi dădea,la figurat sau nu,cu pumnul în masă. În timp,lucrurile s-au schimbat şi a apărut un nou mod de a conduce destinele familiei:copilul se face în doi,deci se şi creşte în doi. Rolurile parentale au început să fie altfel distribuite.
Dar şi mamele au preluat responsabilităţi considerate altădată masculine. Iar taţii au început să „împrumute“ atribute materne:să consoleze,să asculte şi să aline. În cuplurile moderne,nici mami,nici tati nu vor să-şi mai asume rolul de „părinte justiţiar“. S-a ajuns la o uniformizare a rolurilor,bazată pe prietenie,comunicare şi ajutorare.
Roluri tradiţionale
Conform modelului familial tradiţional,tatăl impunea regulile,iar mama le păzea şi le „implementa“. Justificarea pentru o astfel de împărţire a rolurilor venea din faptul că tatăl nu era apropiat de copil,cum era mama. Această distanţă îl punea în poziţia de autoritate „supremă“:el făcea regulile,el pedepsea încălcările. O veche mentalitate spune că bărbatul este mai apt să ia decizii tranşante decât femeile. Ele sunt mereu mai permisive,încearcă să negocieze şi să găsească o cale de compromis.
Cum funcţionează autoritatea
În familiile moderne,pentru ca autoritatea să fie respectată,mama trebuie să intervină în numele tatălui:„Ştii că tata nu vrea să te joci seara în faţa blocului. N-o să-i placă faptul că nu l-ai ascultat.” Prin urmare,mama nu stă cu mâinile în sân,aşteptând să vină tati să pună lucrurile la punct. Ea exercită aşa-numita autoritate imediată:verifică ce face copilul şi încearcă să-l corecteze,certându-l sau dându-imici pedepse.
De fapt,spun specialiştii,nu contează cine fixează regulile. Important e ca „rolurile“ fiecărui părinte să fie clar definite,pentru a se armoniza şi completa. Altfel,micuţul nu-şi poate stabili reperele.
Cine fixează regulile?
Pentru că taţii se ocupă din ce în ce mai mult de copii,pe picior de egalitate cu mamele,părinţii sunt deseori în situaţia de a fi amândoi autoritari... fără ca nimeni să fixeze limitele. Dar este bine ca unul să ia distanţă,pentru a avea o viziune de ansamblu a evenimentelor. Fiecare trebuie să-şi aleagă însă rolul după temperament. Esenţial este ca părinţii să acţioneze solidar,fără dezacorduri exprimate în faţa copilului – lucru care,vrând-nevrând – se întâmplă deseori.
«Părinte-prieten» sau «părinte-justiţiar»la copilul-tiran?
Unele mame întreţin o stare de incertitudine. Pretind că bărbatul este cel care trebuie să exercite autoritatea,dar se arată reticente faţă de modul în care acesta o face şi nu ezită să-i descalifice intervenţiile. Dar dacă unele dezaprobă severitatea partenerului,altele,dimpotrivă,se plâng că acesta e „prea moale“.
De când taţii nu mai consideră „ruşinos“ să stabilească relaţii tandre şi complice cu copiii,consoartele le aruncă reproşuri rezervate altădată doar „sexului slab“:că le caută micuţilor prea mult în coarne,că nu sunt în stare să se impună... Cert e că mulţi bărbaţi din ziua de azi preferă să fie „taţi-prieteni“ în loc de „taţi-justiţiari“. Mai bine puţin răsfăţ,zic ei,decât să piardă dragostea copilaşilor.
De la «micul rege»
la copilul-tiran
Un fenomen îngrijorător în societatea de azi:tratat dintotdeauna ca un rege,copilul se transformă într-un mic tiran. Părinţii nu-i refuză nimic,de teamă că-l frustrează sau că-i îngrădesc personalitatea. Tot ei se miră apoi că „tinerii din ziua de azi nu mai au nimic sfânt“,că sunt din ce în ce mai rebeli,faţă de orice fel de autoritate. Cum să faci diferenţa între nevoile şi dorinţele celui mic? Este o întrebare pe care părinţii şi-o pun adeseori,în încercarea de a nu se transforma ei înşişi în „părinte baubau“. Conduşi de bun-simţ,de exemplele bune din familie şi de moderaţie,mami şi tati pot descoperi singuri cele mai potrivite răspunsuri.
Dragi părinţi,mame şi taţi iubitori,v-ar prinde bine să nu uitaţi cele 5 reguli ale bunului-simţ:
1. Fiţi fermi când spuneţi nu! Nimic nu e mai rău decât un „poate“,„o să vedem“,care lasă uşa deschisă „negocierilor“.
2. Lista de interdicţii nu trebuie să fie prea mare. Concentrează-te pe esenţial:reguli care dau securitate copilului,respect pentru ceilalţi,comportament în societate.
3. Nu ţipaţi! Copilul o să vă asculte de frică,fără să înţeleagă cu adevărat unde a greşit.
4. Respectaţi-vă cuvântul! Dacă aţi anunţat:„Nu mai primeşti bomboane pentru că faci mofturi la masă“,aşa să faceţi. Altfel,vă subminaţi autoritatea.
5. Fiţi mereu la unison cu partenerul/partenera! Dacă el/ea a zis „Nu”,„Nu” rămâne! Nu vă contraziceţi,chit că mai târziu veţi discuta chestiunea în intimitate.
