Timiditatea la copii este adesea greşit înţeleasă, fiind confundată cu o emoţie trecătoare. Unii copii sunt mai timizi din fire, iar alţii îşi pot deschide mai greu aripile din cauză că nu sunt ajutaţi în acest sens. Rolul nostru, al părinţilor, este să-i învăţăm să se descurce în viaţă şi să facă faţă provocărilor, acceptându-i aşa cum sunt şi iubindu-i necondiţionat.

Temperamentul copilului îţi va spune cum să reacţionezi

Este greu să înţelegem de ce unii micuţi, care abia au învăţat să meargă şi să ţină un obiect în mână, încearcă să le ia altora jucăriile, în schimb alţii nici nu se gândesc să pună mâna pe un obiect străin. Tot aşa, sunt copii care încă nici nu au învăţat bine să vorbească, dar îi împing pe alţii, strecurându-se în faţă, când se urcă pe tobogan. Psihologii spun că un copil îşi manifestă trăsăturile de personalitate în jurul vârstei de 2-3 ani. Astfel, am putea analiza, încă din fragedă copilărie, ce temperament are copilul nostru: coleric, flegmatic, sangvinic sau melancolic. În funcţie de acesta, vom putea să ne adaptăm cu o mai mare uşurinţă la nevoile lui, fără să avem aşteptări nerealiste de la el.     

Un copil timid ar putea avea mai degrabă un temperament flegmatic. Este adesea liniştit, ordonat, sensibil, mai lent în reacţii şi îndeplinirea sarcinilor, dar şi puţin sociabil, nehotărât. Îi este greu să ia iniţiativa sau să se confrunte cu cineva. Aceşti copii au nevoie mereu de încurajări şi de susţinere din partea părinţilor. Nu îl forţa să se implice într-o activitate, dacă observi că nu-i place. Fii răbdătoare şi acordă-i timp să se acomodeze cu situaţii noi sau cu persoane pe care de-abia le-a cunoscut.

Ajută-l să prindă curaj, liniştindu-l cu cuvinte calde. Nu folosi comentarii de respingere, de genul: ,,Dacă ai de gând să te ascunzi după fusta mea, putem să ne întoarcem imediat acasă“ sau ,,Nu mai fi aşa de papă-lapte“. Nu pune la îndoială îngrijorarea unui copil. Mai degrabă ajută-l, cu empatie, să-şi depăşească fricile, folosind expresii de genul:   ,,Poţi să stai cât vrei în braţele mele, o să mergi la ceilalţi când vei fi pregătit“ sau ,,Toată lumea se sperie din când în când, chiar şi oamenii mari“.

Mai citeşte şi: 5 jocuri care le activează copiilor gândirea strategică şi le stimulează creierul

Un copil timid îşi depăşeşte fricile prin joc

Jocul dezvoltă lumea interioară a copiilor şi-i ajută să facă faţă fricilor. Pe la 4-5 ani, copilul simte nevoia unui partener de joc, ca să stabilească o legătură interumană. De fapt, esenţa multor jocuri ale copilăriei este conexiunea. ,,Prinselea“ şi ,,De-a v-aţi ascunselea“ sunt exemple foarte bune în acest sens. Cu cât vei începe mai devreme să te joci cu copilul tău, cu atât îi vei spori încrederea în el. Când sunt timizi şi inhibaţi, copiii trebuie să fie atraşi afară din cochilia lor. Pot avea nevoie să ne urcăm  în copaci cu ei, pentru a exercita o influenţă calmantă asupra lor. Pot avea nevoie să ne dăm în leagăn de câteva ori cu ei, înainte să se simtă în largul lor, pe terenul de joacă. Puţini copii timizi reacţionează bine la îndemnul ,,Nu e nimic de care să te temi“ – dar nu le ajută nici dacă-i lăsăm să stea mereu pe bancă lângă noi, în timp ce stăm de vorbă cu prietenele. Unii copii se deschid şi uită de frici, dacă încercăm să-i antrenăm într-un joc de rol. Fii tu monstrul din poveste, dar într-un fel cât mai amuzant şi mai împiedicat, ca micuţul să râdă. Oferă-i posibilitatea să interpreteze un erou care îmblânzeşte bestia, astfel ieşind victorios.

Stimularea încrederii, ajutor esenţial pentru un copil timid

Ce ne facem dacă observăm că micuţul nostru se comportă stingher şi nu ştie să se apere în momentele dificile? Motivele pot fi diverse: a fost intimidat de un alt copil de la grădiniţă/şcoală, a fost pus într-o situaţie stânjenitoare, i s-au luat jucăriile. În primul rând, învaţă copilul să-şi definească emoţiile, pentru a le înţelege. Pune-i întrebări despre ceea ce i s-a întâmplat. Nu îl judeca şi nu îl face vinovat de reacţia agresivă a colegilor. Poţi face un schimb de roluri, prin care să-l înveţi cum să răspundă în anumite situaţii, cum să-şi apere punctul de vedere. Când eşti în preajmă, nu interveni în disputele care apar între copii, decât atunci când copilul tău este agresat verbal, necăjit sau chiar agresat fizic. Oferă-i libertate atunci când se joacă şi nu te plimba mereu în spatele lui când aleargă cu ceilalţi copii pe terenul de joacă.

Sportul îl poate ajuta să aibă mai multă încredere în forţele proprii şi să-i dezvolte capacitatea de autoapărare. Alegerea tipului de sport, însă, trebuie să-i aparţină celui mic. Lasă-l să testeze şi să aleagă ce-i place. Sunt şi copii mai puţin atraşi de sport. Ei pot fi îndreptaţi spre activităţi creative, cum ar fi dansul, desenul sau muzica.

Sfatul specialistului

Sorin Lucaci, psiholog

Dacă au copii foarte sensibili, emotivi şi timizi, părinţii trebuie să le înţeleagă acestora viaţa emoţională - aici vorbim despre jocul ataşamentului. Dacă îl etichetezi pe copilul tău ca fiind ,,timid“, ceilalţi pot accepta eticheta şi se conformează acesteia. Copilul va fi tratat conform etichetei pe care noi i-o punem. Copiii timizi au nevoie de multe încurajări, de susţinere, de motivare. În primul rând, trebuie să cultivăm încrederea copilului în forţele proprii, prin empatie, prin apreciere, prin deschidere, prin comunicare, prin implicarea în activităţi care presupun microgrupuri, ateliere, cercuri de creaţie.