Cum îţi păstrezi energia din timpul verii

1 47727 original jpg jpeg

Te-ar mai putea interesa şi:

Alungă stresul

Fie că ai început şcoala sau serviciul e bine să-ţi realimentezi organismul cu rezerve de magneziu şi vitamina B. Acestea sunt esenţiale în buna funcţionare a creierului. Aşa că poţi începe chiar de azi să consumi ciocolată neagră,germeni de grău,să începi să urmezi o cură de fructe şi legume de sezon,nuci,alune şi migdale. În plus,mai poţi alunga stresul cu ajutorul aromoterapiei. Băile relaxante cu ulei esenţial sau flori uscate de lavandă (se fierb înainte şi apoi se toarnă apa de lavandă în cadă) îţi vor reda tonusul şi te vor ajuta să te reîncarci cu energie.

Pasul 2

Pentru a-ţi stimula imunitatea şi pentru a preveni gripa şi răceala de sezon,o dietă bogată în vitamina E,seleniu şi vitamina C este esenţială. De aceea,trebuie să eviţi să stai în curent şi să încerci să mănănci cât mai multe alimente care-ţi cresc rezistenţa organismului:usturoi,citrice,ardei roşu,ceapă,dar şi condimente precum scorţioşoară,coriandru,ghimbir,seminţe de muştar şi cuişoare. Mai mult,poţi apela şi la uleiul aromatic de scorţişoară. Amestecă o picătură din acesta cu o lingură de miere şi vei obţine cea mai simplă şi mai eficientă reţetă naturală pentru creşterea imunităţii. Amestecul se ia de patru ori pe zi,iar pentru a-i spori efectul poţi bea un ceai preparat din ghimbir ras,miere şi zeamă de lămâie.

În perioada de toamnă,creierul are nevoie de mai mult combustibil pentru a funcţiona la capacitate maximă. Aşa că,pentru a-ţi mări potenţialul de concentrare trebuie să te bazezi pe o dietă bogată în carbohidraţi (paste,pâine…),fructe (piersici,struguri,mere...),legume proaspete (morcozi,broccoli…). Mai poţi apela şi la uleiul esenţial din petale de trandafir. Acesta are proprietăţi relaxante şi măreşte memoria. De asemenea,pentru sporirea capacităţii de înmagazinare a înformaţiei este indicat să iei suplimente alimentare cu extract de Gingko biloba şi lecitină.

Pentru a-ţi menţine tonusul din perioada vacanţei este necesar să te bazezi pe o alimentaţie bogată în fier,proteine,magneziu şi vitamine. În cazul acesta,aliaţii tăi de nădejde sunt fructele de pădure roşii,citricele,varza,spanacul,pătrunjelul,seminţele germinate şi cerealele integrale. În caz de stare de oboseală puternică poţi lua două picături de ulei de esenţial de mentă direct sub limbă (administrat cu o oră înainte de masa de prânz şi seară). Mai mult,acelaşi efect îl au uleiul esenţial de urzică,păpădie,rozmarin,pin sau cimbru.

Pentru a avea parte de un somn de calitate şi nopţi liniştite trebuie să acorzi mai multă atenţie alimentelor pe care le consumi la cină. Evită mâncărurile grele şi procesate termic şi consumă mai multe banane,vinete,salată verde,migdale,nuci,legume,germeni de grâu şi ulei de rapiţă. Aceştea conţin substanţe care activează în corp serotonina,o substanţă care are un efect sedativ asupra creierului. Mai poţi apela,înainte de culcare,la inhalaţii din ceai de muşeţel,floarea pasiunii sau floare de portocal.



Recente

Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Lily Allen jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg