Cum să îţi amenajezi o bucătărie cochetă şi confortabilă

1 bucatarie confortabila jpg jpeg

Gătitul poate fi o formă excelentă de relaxare. Pregătirea unei mese durează aproximativ două ore, iar pentru a petrece timp de calitate în bucătărie, mobilierul, electrocasnicele şi ustensilele joacă un rol esenţial. Aşadar, designul încăperii contează.

Este nevoie doar de câteva schimbări pentru a transforma bucătăria într-un loc cochet şi confortabil, în care fiecare membru al familiei să se simtă răsfăţat în timpul meselor.

Iată câteva ponturi care ţi-ar putea fi de folos dacă vrei să reamenajezi bucătăria:

Îndreaptă-ţi atenţia asupra scaunelor

O bucătărie comodă are nevoie de scaune pe măsura aşteptărilor. Astfel, când vine vorba de alegerea unor scaune bucatarie perfecte, confortul trebuie să primeze. Este adevărat că ele trebuie să se potrivească cu designul încăperii şi cu obiectele de mobilier din jur, însă cel mai important aspect este confortul pe care îl oferă. Indiferent dacă bucătăria este mică sau de mari dimensiuni ori dacă scaunele înconjoară o masă sau o insulă, momentul în care toată familia mănâncă împreună are o semnificaţie aparte, de aceea nu trebuie să există niciun disconfort.

Adaugă un strop de culoare

Schimbările mici pot crea iluzia unui spaţiu nou, a unei încăperi mai mari şi a unui loc mai primitor. De aceea, nu te sfii să adaugi un strop de culoare în bucătărie când faci curăţenia de toamnă. În acest sens, îţi poţi focaliza atenţia asupra unui perete, pe care să-l vopseşti într-o nuanţă puternică. Vei schimba aspectul bucătăriei într-o singură zi şi cu costuri minime. Totodată, poţi alege perdele în nuanţe vii, perne colorate pentru scaune sau poţi crea un colţ de natură, cu flori şi plante decorative. Fiecare schimbare, oricât de mică ar fi ea, ajută la îmbunătăţirea designului încăperii.

Nu ignora lumina

Lumina joacă un rol important în orice cameră a casei tale, iar bucătăria nu trebuie să fie o excepţie. Schimbarea sistemului de iluminat clasic cu unul inteligent poate îmbunătăţi atmosfera din bucătărie. Însă, dacă nu vrei să investeşti foarte mult, poţi alege varianta cea mai simplă: înlocuirea becurilor existente cu unele mai strălucitoare ori cu unele colorate.

Totodată, nu trebuie să pierzi din vedere nici lumina naturală. Dacă ferestrele sunt acoperite cu draperii sau jaluzele, eliminarea lor poate fi o modalitate simplă de a lumina încăperea.

Foloseşte obiecte de artă

Pentru un plus de eleganţă, poţi folosi obiecte de artă pentru decorarea bucătăriei. Un tablou pe un perete, o vază pictată manual, un set de farfurii din ceramică, chiar şi desenele făcute de copii la grădiniţă pot schimba aspectul bucătăriei, transformând-o într-un spaţiu familiar. Însă, este important să nu abuzezi de astfel de obiecte. În alegerile pe care le faci trebuie să ţii cont de spaţiul din bucătărie. Într-o încăpere mică, un perete încărcat cu obiecte decorative poate face ca aceasta să devină sufocantă. În schimb, o bucătărie mare este mult mai permisivă când vine vorba de accesorii.

Aşază lucrurile în ordine

Într-o bucătărie cochetă, dezordinea nu îşi are locul. De aceea, este important ca atunci când alegi mobilierul să îţi focalizezi atenţia pe cel practic, în care să poţi depozita toate ustensilele şi vesela necesare pentru o bucătărie funcţională. Totodată, electrocasnicele joacă un rol important în designul general, iar achiziţionarea unor obiecte de calitate trebuie să primeze.

De multe ori, un buchet cu flori colorate ori un covor pot schimba semnificativ designul unei încăperi. Chiar şi atunci când vine vorba despre amenajarea unei bucătării, micile schimbări sunt vizibile şi pot transforma un spaţiu anost într-unul plin de viaţă. Drept urmare, nu aştepta o ocazie specială să modifici designul bucătăriei, ci fă constant schimbări care crezi că pot înfrumuseţa locul, mai ales dacă te numeri printre persoanele care adoră să gătească.

Sursă foto: Grusho Anna/ Shutterstock



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg