Motivul emoționant pentru care Celine Dion a stat cu paltonul pe ea pe scenă

Cântăreața de 56 de ani a anunțat că suferă de sindromul persoanei rigide, în 2022, și de-atunci s-a retras din viața publică. A avut, însă, o apariție în fața publicului, dar a stat cu paltonul pe ea.

image

Celine Dion ne zâmbește de pe coperta revistei Vogue după ce intrase într-un con de umbră ca să se concentreze cât mai bine pe sănătatea ei, în urma diagnosticului primit. Ediția franceză a „Bibliei modei” ne-a prezentat-o pe vedetă în cel mai avantajos mod posibil, purtând ținute de top și având o dispoziție de zile mari. Însă știm cu toții că artista trece prin una dintre cele mai dificile perioade din viața ei, când a fost nevoită să renunțe la muzică și să-și prioritizeze sănătatea.

După ce-a vorbit, în interviul Vogue, despre starea ei actuală, vedeta a amintit de una dintre rarele ei apariții publice din ultima vreme. Astfel, la ceremonia de acordare a Premiilor Grammy din acest an, Celine s-a prezentat cu o haină superbă Valentino Haute Couture, pe care a purtat-o peste rochia sa diafană, roz.

„A fost un moment foarte stresant atunci, dar și o mare onoare”, a început să povestească despre experiența respectivă, când a urcat pe scenă pentru a-i oferi lui Taylor Swift un premiu. Cu toate că simpla ei apariție în public i-a dat o stare de agitație, având în vedere ciscumstanțele actuale, vestimentația ei a reușit să-i ofere alinarea dorită. Mai exact, paltonul de care nu s-a despărțit nici măcar pe scenă…

„Am întrebat dacă pot merge și pe scenă cu haina”, și-a amintit diva. „«O, cum să nu, poți face tot ce dorești în modă», mi s-a spus. «Stai cu haina pe tine. Simte-te bine cu ea pe tine! Fă ce vrei!», am fost încurajată”, a dezvăluit vedeta.

„Și asta m-a făcut să mă simt bine. Am stat cu haina pe mine, nu m-am dezvăluit, m-am ascuns puțin de restul lumii”, a explicat Celine Dion motivul pentru care a urcat înfofolită pe scenă. De fapt, cântăreața se axează mult pe sănătatea ei psihică zilele aste, nu numai pe cea fizică, pentru că, fără un moral ridicat, nu se poate menține la linia de plutire.

image

Diagnosticul primit de Celine este unul cât se poate de serios. Sindromul omului rigid nu se poate vindeca, artista va trebui să lupte cu boala toată viața ei. Evident că vedeta beneficiază de cele mai bune tratamente, se întreține zilnic cu ajutorul unei echipe medicale de top, însă până și Dion știe că necesită un efort depus zi de zi pentru a încetini avansarea bolii și-a se menține la un nivel acceptabil.

Foto - Instagram



Recente

lenjeria din dantelă jpg
Studiu jpg
Gisele Bündchen și copiii ei  jpg
femeie în roșu  foto   Shutterstock jpg
Emma Stone jpg
Cher jpg
Ryan Gosling  Sursa foto shutterstock 1194165124 jpg
Ce trebuie sa stii despre univers  Sursa foto shutterstock 1723447648 jpg
Parada pălăriilor trăsnite din Marea Britanie jpg
vacanță de Paște  foto   Shutterstock jpg
Ramona Păun  jpg
Ce greseli faci in cuplu in functie de zodie  Sursa foto shutterstock 1490808767 jpg
Rita Ora jpg
Oppenheimer, Tom Conti  jpg
Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
Lily Allen jpg