Medicamente compensate şi gratuite pentru bolile grave: molecule noi adăugate pe listă

1 medicamente jpg jpeg

Au fost introduse 39 de molecule noi pentru tratarea persoanelor cu afecţiuni grave ca leucemia sau limfomul, precum şi pentru afecţiuni autoimune, diabet şi HIV/SIDA. Hotărârea de Guvern intră în vigoare la 1 ianuarie 2021.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat în şedinţa de vineri, 4 decembrie, Hotărârea privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Documentul prevede actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate cu un număr de 39 molecule inovative destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, leucemii şi limfoame, aplazie medulară, pacienţi cu boli autoimune, afecţiuni rare, diabet, HIV/SIDA, pacienţi cu transplant.

Cele mai multe medicamente din cele introduse în listă, un număr de 29 denumiri comune internaţionale, sunt destinate pentru tratarea bolnavilor incluşi în programele naţionale de sănătate pentru oncologie, tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA, programul naţional de boli neurologice, programul naţional de diabet zaharat, cel de boli rare şi sepsis, programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană pentru transplant medular, transpalnt de cord, transplant hepatic, tansplant renal, transplant combinat de rinichi şi pancreas, transplant de celule pancreatice, transplant.

“Continuăm procesul de creştere a accesului pacienţilor cu afecţiuni cronice grave la tratamente de ultimă oră prin extinderea listei de medicamente compensate şi gratuite. Cele mai multe medicamente de ultimă generaţie introduse în listă sunt destinate pacienţilor cronici trataţi în cadrul programelor naţionale de sănătate”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru

Hotărârea de Guvern intră în vigoare la 1 ianuarie 2021, pentru medicamentele incluse necondiţionat fără impact bugetar sau cu impact bugetar neutru şi începând cu data de 01.02.2021 pentru medicamentele incluse condiţionat de încheierea contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat si pentru medicamentele incluse necondiţionat, dar cu impact bugetar.



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg