Muguri de pin contra virozelor respiratorii

1 81264 original jpg jpeg

Bogat în uleiuri volatile, pinul este recomandat celor care au probleme respiratorii. Sub formă de ceai, sirop sau tinctură, el vine de hac virozelor şi are efect decongestionant.

De la acest arbust se folosesc doar mugurii, adică frunzele de un verde crud de pe vârful ramurilor de pin. Se culeg primăvara, când sunt foarte aromate şi au un gust uşor acrişor atunci când sunt zdrobite între dinţi.

Tinctura are rol antimicrobian

Deoarece are acţiune diuretică şi antimicrobiană, tinctura de din muguri de pin este recomandată celor care suferă frecvent de cistite şi uretrite. Cura durează 10 zile şi poate fi urmată şi în mod preventiv în sezonul rece. Ai nevoie de 15 linguri muguri de pin tocaţi, 300 ml alcool alimentar de 90˚, 2 linguri răşină de brad. Pui într-o sticlă închisă la culoare alcoolul, adaugi mugurii de pun şi răşina, agiţi şi pui un dop sticlei. Laşi tinctura la macerat 10 zile, apoi o filtrezi şi o păstrezi într-un loc răcoros. Bei câte o linguriţă de tinctură, diluată în 200 ml apă.

Ceaiul desfundă căile respiratorii

Mugurii de pin sunt bogaţi în uleiuri volatile şi au efect descongestionant asupra căilor respiratorii, ameliorând tusea şi alte simptome asociate bronşitei. Astfel, în zilele cu tuse seacă, poţi bea de 2-3 ori pe zi câte o cană cu ceai cald din muguri de pin. Ai nevoie de 1 linguriţă muguri de pin, 250 ml apă, ½ linguriţă miere. Pui mugurii de pin în apă fierbinte şi laşi să se infuzeze 15 minute, apoi strecori şi îndulceşti ceaiul cu puţină miere. În timpul răcelilor, poţi face inhalaţii cu muguri de pin, deoarece aroma lor puternică va elibera căile respiratorii. Înfuzezi cinci minute o mână de muguri de pin în 500 ml de apă, apoi respiri adânc aburii eliberaţi, capul fiind acoperit cu un prosop.

Siropul combate stările de slăbiciune

Pentru a deschide pofta de mâncare şi a alunga oboseala nejustificată, încearcă cura cu sirop din muguri de pin, timp de două săptămâni, în special primăvara. Ai nevoie de 100 g muguri de pin, 100 ml alcool 60˚, 500 ml apă, 600 g zahăr. Zdrobeşti mugurii de pin şi-i amesteci cu alcoolul. Acoperi vasul şi laşi la macerat 12 ore, amestecând constant. Torni apa fierbinte, laşi la infuzat şase ore, apoi strecori şi adaugi zahărul. Pui siropul pe baie de aburi şi amesteci până când se dizolvă zahărul. Torni siropul în sticle şi-l ţii la rece.

Bine de ştiut!

Remediile cu muguri de pin nu sunt recomandate persoanelor cu astm bronşic şi care au tuse convulsivă, deoarece pot intensifica episoadele de tuse, întrucât irită mucoasele.

Sfat CPF

Tinctura de pin poate fi folosită şi pe răni superficiale, deoarece are rol cicatrizant şi dezinfectant. Speli rana cu apă, apoi o tamponezi uşor cu o bucată de tifon steril, îmbibată cu tinctură. Aplici un pansament la final.



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg