Plantele te ajută să purifici aerul din casă

1 46246 original jpg jpeg

Ştii deja că plantele purifică aerul din locuinţă. Noi îţi spunem care sunt cele mai eficiente şi unde trebuie să le aşezi pentru un efect maxim.

Planta păianjen elimină carbonul emis de sursele de încălzire I se mai spune şi chlorophytum. Ea absoarbe carbonul emis de sursele de încălzire cu lemn sau cu gaze. Dacă ai în casă astfel de surse de căldură, aşază în camerele respective câte un ghiveci sau un coş suspendat cu această plantă. Suportă bine lumina, dar nu iubeşte căldura mai mare de 30 de grade Celsius. Iedera englezească şi crizantema absorb benzenulAceste plante absorb benzenul,substanţă chimică utilizată în fabricarea ambalajelor din plastic şi a detergenţilor.

Cactusul protejează de undele magnetice

Un cactus aşezat lângă monitorul calculatorului sau lângă televizor absoarbe undele nocive emise de acestea. Are nevoie de lumină directă de la soare şi de apă la câteva zile.

Filodendronul, iedera englezească şi arborele de cauciuc absorb fumul de ţigară

Dacă în casa ta se fumează, ai nevoie de toate aceste plante sau măcar de una dintre ele. Filodendronul absoarbe până la 80% din formaldehidele rezultate din fumat,care sunt substanţe cancerigene.

Gerbera curăţă aerul de vaporii de vopsea

Diluanţii pentru vopsea, dizolvanţii pentru vopsea,spray-urile cu vopsea, produsele pentru curăţare sau degresare, toate conţin substanţe chimice toxice. Florile gerbera au puterea de a filtra aerul de aceşti compuşi periculoşi. Le poţi aşeza în vaze sau în ghiveci, la lumină.



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg