Sindromul cardiac de Sărbători: ce este, de ce apare şi cum se manifestă

1 inima jpg jpeg

Sindromul cardiac de Sărbători se referă la aritmiile cardiace care pot să apară în perioada petrecerilor care au loc la sfârşit de an. Cauza principală o reprezintă consumul de alcool, potrivit unui studiu al specialiştilor canadieni.

După o seară în care ai exagerat cu consumul de alcool, simţi că inima îţi bate mai tare sau ai un ritm cardiac accelerat? Este posibil să ai ceea ce specialiştii numesc sindromul cardiac de Sărbători.

Ritmul cardiac, care arată de câte ori bate inima unei persoane pe minut, variază în funcţie de vârstă, greutate, activitatea fizică etc. La persoanele cu vârsta peste 18 ani, ritmul cardiac în repaus este de 60 – 100 de bătăi pe minut.

În cazul sindromului cardiac de Sărbători, apare fibrilaţia auriculară, o tulburare a ritmului cardiac caracterizată prin apariţia contracţiilor rapide – între 400 şi 600 pe minut. Cazele fibrilaţiei auriculare sunt multiple: bolile cardiovasculare, afecţiunile bronhopulmonare şi metabolice. Potrivit unui studiu al oamenilor de ştiinţă canadieni de la Universitatea din Montreal, între acest sindrom manifestat prin accelerarea ritmului cardiac şi consumul de alcool ar fi o legătură. Specialiştii au studiat mecanismele celulare şi moleculare prin care alcoolul ar putea cauza fibrilaţie atrială (sau auriculară). Cercetarea lor a arătat impactul direct al alcoolului asupra celulelor cardiace. În cadrul studiului efectuat pe cobai, consumul de alcool şi electrostimularea cardiacă cresc cu 92% riscul de fibrilaţie atrială. Probabilitatea mai mare de apariţie este la opt ore după consumul de alcool. După 24 de ore, riscul scade. Această probabilitate este asociată cu obiceiul de a consuma alcool frecvent. În cazul celor care beau alcool rar, riscul este foarte mic. De aceea, specialiştii recomandă prudenţă în cazul celor care obişnuiesc să exagereze cu alcoolul şi limitarea la unul-două pahare.



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg