Trucuri pentru un ruj rezistent

1 70787 original jpg jpeg

Îngrijirea buzelor şi a danturii nu trebuie neglijată, deoarece zâmbetul tău este cel care, de cele mai multe ori, atrage atenţia celor din jur. Însă, pe lângă o îngrijire corectă a buzelor, micile trucuri de machiaj le pot scoate mai bine în evidenţă.

Dacă până acum te-ai întrebat ce poţi face pentru a menţine mai mult timp culoarea rujului preferat pe buze,iată câteva sfaturi care îţi vor fi de folos.

În general,dacă vrei ca buzele tale să iasă în evidenţă,este indicat să optezi pentru un ruj cu o nuanţă mai închisă decât culoarea naturală a buzelor tale,de preferat fiind rujurile mate,întrucât acestea persistă pe buze pentru câteva ore bune.

Însă,înainte de a te da cu ruj,exfoliază-ţi buzele,pentru a îndepărta pielea moartă. Apoi,aplică un balsam de buze,pentru a le hidrata.

Atunci când te dai cu fond de ten pe faţă,aplică puţin şi pe buze,deoarece contribuie la menţinerea rujului pentru mai mult timp.

În cazul în care obişnuieşti să îţi conturezi buzele foloseşte un creion de buze ascuţit,de aceeaşi nuanţă ca şi a rujului,pentru a crea un look natural al buzelor. Trasează conturul începând de la mijlocul buzei superioare către colţuri,după care fă acelaşi lucru şi pentru partea de jos.

Pentru aplicarea rujului foloseşte o pensulă cu care să omogenizezi culoarea pe buze. Aplică-l de la centrul buzelor spre colţuri,după care estompează culoarea cu ajutorul unui şerveţel. Atenţie însă,nu îţi şterge buzele,doar tamponează-le,după care aplică din nou ruj. Astfel,culoarea va rezista mai mult timp.

După ce ai aplicat rujul,foloseşte un gloss,atât pentru a omogeniza culoarea,cât şi pentru crearea efectului de strălucire a buzelor.



Recente

Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Lily Allen jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg