Tu şi el sunteţi suflete-pereche?

1 52940 original jpg jpeg

Te-ai întrebat, atunci când l-ai întâlnit, dacă el este cel hărăzit pentru tine? Când v-aţi despărţit sau când aţi avut o cumpănă în relaţie, ţi-ai spus că aşa era scris? Sufletele-pereche sunt doar un concept desprins din cărţi sau chiar există? Tu ţi-ai întâlnit jumătatea? Să aprofundăm subiectul...

A crede că în cele şapte miliarde de oameni de pe Pământ numai unul ţi-a fost sortit cu adevărat reprezintă o povară imensă. Până şi la Loto şansele de a câştiga premiul anului sunt cu mult mai mari decât să-ţi găseşti iubirea. Cel mai probabil,pe parcursul vieţii,există nu unul,ci mai mulţi parteneri potriviţi,fiecare cu momentul lui de glorie.

La 18 ani,iubitul pe care îl visezi poate fi un rebel care scrie declaraţii de dragoste pe pereţii liceului. La 25 de ani,poţi să visezi la un cămin comun şi la o relaţie la fel de intensă,dar îndreptată spre familie;iar dacă el continuă să-şi scrie iubirea cu graffiti pe pereţi,s-ar putea ca pe deznodământ să scrie despărţire.

La 35 de ani,poţi visa la călătorii,iar el să stea doar în fotoliu,cu telecomanda în mână,uitându-se la aceleaşi meciuri plictisitoare pe care la început i le tolerai pentru că se recompensa sublim în dormitor.

Asta nu înseamnă că povestea de dragoste din adolescenţă nu a fost extraordinară,sau că la 35 de ani nu aveai o viaţă sexuală reuşită,ci că lucrurile de care aveai nevoie s-au schimbat,iar oamenii pe care i-ai ales să-ţi fie parteneri nu au mers pe acelaşi drum. Aşa că şi puştiul,şi bărbatul din exemplele anterioare au fost suflete-pereche pentru tine în acele momente din viaţă în care au contribuit la creşterea ta.

«Ce mă fac cu atâtea suflete-pereche?»

Se spune că există mai multe elemente care ne arată că am găsit sufletul-pereche. De exemplu,să vorbiţi în acelaşi timp cu aceleaşi cuvinte,să spui numele unei melodii la care partenerul se gândea chiar atunci,să iubiţi acelaşi lucruri,să împărtăşiţi viziuni comune şi să vă completaţi reciproc oriunde şi oricum la sex,la somn,la glume şi la dispoziţie.

Am auzit de curând replica unei doamne legată de acest subiect,pentru că a avut trei relaţii în care o bună parte din elementele de la început se potriveau pentru toţi iubiţii şi se întreba dacă ar fi trebuit să-şi facă harem.

Bineînţeles că doamna nu i-a păstrat pe toţi,ba mai mult a rămas singură,în căutarea sufletului-pereche. Să căutăm idealul înseamnă să ignorăm pe de-o parte natura noastră umană imperfectă,iar pe de alta să ne refuzăm dreptul la fericire şi la viaţă. Să alegem să căutăm mereu o fericire iluzorie în loc să construim o relaţie autentică şi fericită cu un partener care are trăsături care ne plac cu adevărat.

Rezistă relaţiile cu cei asemenea nouă?

Contrariile se atrag,iar asemănările rămân împreună.  Este o vorbă care are un sâmbure de adevăr şi este susţinută şi de lista de caracteristici ale sufletelor-pereche,dar am întâlnit în viaţă şi oameni diferiţi,cu hobby-uri diferite,cu gusturi diferite,din pături sociale diferite,care au reuşit să aibă relaţii frumoase mulţi ani la rând. Poate de aceea este frumoasă diversitatea,pentru că nu ai garanţia că o relaţie cu cineva care îţi seamănă are şanse mai mari de reuşită decât cea dintre doi oameni diferiţi.

Astfel,la fiecare colţ de stradă se poate să existe un suflet-pereche. Dacă ai reuşit să ai iubire şi respect în viaţa ta şi ai ajuns la un nivel de comunicare sinceră cu partenerul tău,atunci diferenţele sau asemănările dintre voi s-ar putea să conteze mai puţin,dar relaţia să dureze. 

În loc de încheiere...

Nu neg posibilitatea ca sufletul-pereche să existe,dar cred că a face ceva excepţional din ceea ce-ţi dă viaţa,în ceea ce priveşte relaţiile de dragoste,este poate mai valoros decât să aştepţi ca viaţa să-ţi dea pe tavă ceva excepţional. Într-o relaţie sunt importante şi şansa alegerii,temperamentul,dorinţele,şi idealurile comune şi împărtăşite,dar cele mai de preţ sunt lucrurile pe care doi oameni care se iubesc le construiesc împreună,faptul că ambii se respectă,îşi doresc să se dezvolte împreună şi sunt dispuşi să „muncească“ la un drum comun.

Munca aceasta înseamnă să-l asculţi pe celălalt,să te faci ascultată,să împărtăşeşti experienţe de viaţă,să iubeşti deschis,să ai încredere în partenerul tău,iar el să te respecte.Este mult mai probabil ca „abordând“ o relaţie astfel să ai şanse mai mari să-ţi întâlneşti „cavalerul pe cal alb“,decât căutându-l mereu prin mulţime.



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg