Vietăţi cu viaţa foarte scurtă

1 82509 original jpg jpeg

Nr 27 Poţi crede că pe Terra există vietăţi cu o viaţă atât de scurtă că abia apucă să se maturizeze, se împerechează şi apoi mor? Iar altele au viaţa propriu-zisă mai scurtă decât perioada intermediară între stadiul de larvă şi cel de insectă adultă.

Practic, aceste creaturi se nasc, se maturizează repede şi îşi îndeplinesc scopul existenţei: reproducerea speciei lor, apoi mor. Unele muncesc, altele au rol de apărare – nu au parte de prea multă distracţie în scurta lor viaţă!

Libelulele – viaţă de minimum o lună, maximum 1 an

Libelula, insectă cu corp alungit şi două perechi de aripi membranoase de culori foarte diverse (negre, gri, albastre, roşii, galbene, roz, verzi, violet), trăieşte sub apă cea mai mare parte a vieţii sale, ca nimfă, adică în stadiul intermediar dintre cel de larvă şi cel de adult. Mai precis, între 6 luni şi 5 ani trăieşte ca nimfă, în funcţie de temperatura apei şi de cantitatea de hrană şi de la una la două luni ca insectă propriu-zisă, în regiunile temperate, sau până la 1 an la tropice. Nici nu apucă să cunoască bine lumea şi trebuie s-o părăsească!

Albinele – durata medie de viaţă: 4-5 săptămâni

Pentru noi, oamenii, 4 sau 5 săptămâni nu înseamnă mare lucru, dar pentru o albină înseamnă chiar o viaţă întreagă! Cele mai obişnuite pe care le putem vedea sunt albinele lucrătoare care-şi petrec, de fapt, mare parte a vieţii lor de 5 săptămâni lucrând pentru a-şi îmbunătăţi stupul. Asta înseamnă că sunt interesate să-şi protejeze munca de-o viaţă apărând stupul de prădători, ceea ce le poate aduce moartea chiar înainte de termenul firesc!

Furnicile drone – 2-3 săptămâni esenţiale!

Furnicile drone sunt masculii dintr-o colonie de furnici, categorie foarte asemănătoare cu trântorii din stupii de albine. Aceste furnici au un comportament leneş, nu lucrează mult, coloniile lor fiind stabilite de furnicile de sex feminin. Masculii mor mult mai repede odată ce a avut loc împerecherea lor cu femelele. Deşi au o viaţă destul de scurtă, furnicile drone joacă un rol esenţial în existenţa coloniei de furnici.

Gastrotrihele – o viaţă în câteva zile!

Phylum Gastrotrich, conform denumirii ştiinţifice, sunt vietăţi microscopic (0,06-3 mm), asemănătoare cu viermii, ce trăiesc în apă dulce şi în mediile marine, pe fundul mării. Se maturizează cu mare repeziciune şi în doar câteva zile îşi îndeplinesc menirea şi probabil mor de plictiseală.

Musca efemeră – 24 ore pe Terra!

Ephemeroptera este vietatea cu cea mai scurtă viaţă, incredibil, dar adevărat: numai 24 ore de la un capăt la altul. Dacă suntem de acord că fiecare creatură de pe planetă trăieşte pentru a asigura supravieţuirea speciei sale prin reproducere, musca efemeră nu face altceva, cu singura observaţie că asta e cam tot ce face cu viaţa ei. Existenţa muştei efemere se rezumă la împerechere, la depunerea ouălor şi apoi îşi dă obştescul sfârşit.

Mimosa pudica, ruşinoasa hipersensibilă

Mimoza este o specie de plante tropicale din America de Sud, care creşte sub formă de tufe. Are  tulpina lemnoasă, acoperită cu ţepi, iar frunzele se prind perechi. Trăieşte atât în păduri, cât şi cultivată în grădinile din Europa. Iubeste lumina, iar poziţionarea ei optimă este în semi-soare. Cea mai importantă trăsătură caracteristică a plantei este reflexul de apărare: când e atinsă, sau la scăderea temperaturii ori în cazul lipsei de lumină, frunzele se strâng, de unde şi expresia „sensibilă ca o mimoză“. După aproximativ 5 minute frunzele revin la poziţia iniţială. Dacă o creşti în ghiveci, trebuie să ştii că nu e bine să repeţi această joacă cu frunzele de prea multe ori într-o zi, fiindcă  sistemul ei senzorial presupune consum de energie, iar planta se poate epuiza.

Dar farmecul acestei plante nu constă doar în mişcările ei surprinzătoare. În perioada verii face nişte flori roz sferice foarte gingaşe. Dacă vrei să o ai în casă, să ştii că îi plac mult căldura şi locurile uşor însorite.

Sasha e o fetiţă metis de 3 luni, salvată de sub roţile maşinilor când traversa strada, dupa ce a fost abandonată. Îşi doreşte un stăpân adevărat, cu inimă mare. Tel: 0732209708



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg