Ce trebuie să ştii despre manichiura semi-permanentă

1 83617 original jpg jpeg

Îţi place să ai mereu unghiile îngrijite, motiv pentru care apelezi la oja cu gel sau la manicura semi-permanentă. Scapi de o mare bătaie de cap pe moment, însă poţi avea probleme serioase dacă obişnuieşti să o foloseşti pe termen lung. Iată ce spun specialiştii. 

Oja-gel sau cea semi-permanentă nu se usucă de la sine, ci cu ajutorul unei lumini ultra-violete. În timpul acestei proceduri, oja intră în structura unghiei, de aceea este mult mai rezistentă decât cea obişnuită. 

Specialiştii susţin însă că putem folosi această metodă de îngrijire a unghiilor, însă este nevoie să faci o pauză de 3 luni.

image

Deteriorarea structurii unghiei, nu este tot ce trebuie să ştii când aplici gelul. Mai sunt şi alţi factori la fel de importanţi:

- Lampa cu lumină ultravioletă care usucă gelul este foarte agresivă cu pielea. Este mai bine să foloseşti mănuşi speciale, care apără pielea. Această indicaţie este mai ales pentru persoanele care au aluniţe pe mâini. Razele ultraviolete pot provoca arsuri, sau chiar cancer de piele.

- Pe unghii sunt cel puţin trei straturi, iar unele cazuri chiar 5-6 straturi, pentru că în afară de ojă mai este baza şi topul. În aceste condiţii, unghia nu are suficient oxigen.

- Pentru a îndepărta oja este utilizată o soluţie specială. Şi pentru că oja nu este chiar aşa uşor de îndepărtat se folosesc pilele care distrug unghia.

Sursă: estisuperba.ro



Recente

O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg