Cele mai ciudate animale de companie

1 80037 original jpg jpeg

Dacă până mai ieri doritorii de animale de companie optau pentru câini, pisici sau peşti, astăzi, preferinţele au devenit de-a dreptul bizare. Purceluşi, tarantule, sconcşi … sunt doar câteva dintre opţiunile celor care iubesc vietăţile mai puţin obişnuite.

Tot mai multe persoane aleg, drept animal de companie, creaturi din fauna altor continente. Astfel, doritorii de originalitate se îndreaptă spre speciile exotice a căror companie îi scoate din banalitate. Unele animăluţe se adaptează uşor traiului de apartament, în timp ce altele îşi păstrează latura sălbatică, imprevizibilă.

Porcul pitic, uşor de dresat

Porcul pitic este un animăluţul aflat în preferinţele celor care-şi doresc un tovarăş original. Vedetele au lansat moda adopţiei porcuşorilor pitici, iar fanii le-au urmat imediat exemplul. În ultimii ani, mini-purcelul a devenit tot mai apreciat în Anglia, Statele Unite ale Americii sau Germania. Inteligent şi uşor de dresat, are la naştere dimensiunea unei ceşti de ceai, iar la maturitate atinge  aproximativ 40 de centrimetri şi doar 10-25 de kilograme. Există mai multe rase de porci de companie, dar care nu se diferenţiază în mod esenţial. Printre cele mai cunoscute specii se numără porcul vietnamez pitic sau porcul pitic de Yucatan.

Tarantula, activă seara

Tarantula a început să prindă tot mai mult teren şi în România. Nu te va aştepta la uşă când vii acasă, şi nici nu va da din coadă, dar cu siguranţă îţi va băga în sperieţi musafirii. Multe specii sunt suficient de rezistente şi necesită îngrijiri minime. Leneşă şi înceată, tarantula petrece majoritatea timpului ascunsă în vizuină sau în alte ascunzişuri, devenind activă seara. Atacă doar dacă este provocată sau dacă se simte ameninţată, însă acest lucru se întâmplă rar. Dacă te-ai decis să adopţi un astfel de animal de companie, trebuie să alegi cu atenţie specia pe care o doreşti, fiindcă unele pot avea veninul mai puternic. În general, la majoritatea speciilor de tarantulă, veninul are exact acelaşi efect ca înţepătura de albină. Însă cei care prezintă reacţii alergice la veninul de albină trebuie să evite să adopte un păianjen.

Ariciul, prieten de nădejde

Ariciul  a devenit un animal de companie ideal pentru persoanele care nu au timp. Sunt solitari şi prietenoşi, de aceea nu se supără dacă sunt lăsaţi singuri perioade mai lungi de timp, mai ales în timpul zilei. Cei mai adaptabili sunt aricii domestici (Atelerix albiventris), cu burta albă. Speciile domesticite preferă o temperatură ambientă de peste 22 °C şi nu hibernează în mod natural. Deşi nu este un animăluţ, trebuie să ai multă grijă de el, fiindcă are o sănătate fragilă. Îi trebuie o cuşcă suficient de mare în care să stea şi trebuie să găseşti modalităţi de a-l determina să facă mişcare. În caz contrar, animăluţul va da semne de depresie şi se poate auto-mutila.

Sconcsul, inteligent şi jucăuş

Deşi poate părea o alegere ciudată, sconcşii au devenit animale de companie foarte apreciate. La o vârstă fragedă, glandele lor pot fi îndepărtate medical pentru a nu emana acel miros cumplit. Dacă totuşi le-au fost eliminate glandele, aceştia nu mai pot fi lăsaţi liberi în natură. Sconcşii au trupuri mici şi îndesate. La maturitate cântăresc între 2-4 kilograme. Cei care deţin astfel de animale afirmă că sunt cuminţi, uşor de dresat şi foarte inteligenţi.

Frezia vesteşte primăvara

Alături de zambile şi ghiocei, frezia este o floare care vesteşte venirea primăverii. Cu tulpină subţire, frunze în formă de sabie şi flori asemănătoare pâlniei, în culorile curcubeului, iubeşte lumina solară. Originară din Africa, nu rezistă la temperaturile mai mici de 5 grade Celsius. Pe o singură tulpină pot creşte în jur de 8 flori care înfloresc pe rând, aşteptându-se unele pe celelalte. Parfumul său alungă stresul şi aduce relaxare. De aceea, floarea este folosită în industria cosmetică, la obţinerea de uleiuri aromatice şi în cele mai preţioase aranjamente florale.



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg