Îţi place să mesteci gumă? Află în ce momente te ajută acest obicei

1 75458 original jpg jpeg

Colorată, aromată şi gustoasă, guma de mestecat a devenit pentru unele persoane mai mult decât un obicei. Fie că îţi place să o mesteci mai tot timpul sau o preferi doar după masă, ea nu are cum să lipsească din buzunarul tău.

Deşi au existat numai remarci negative în privinţa gumei de mestecat, se pare că aceasta ar avea şi efecte benefice asupra organismului.

Elimină stresul

Nu de puţine ori, cercetătorii din întreaga lume au demonstrat că guma de mestecat are efect calmant asupra sistemului nervos chiar dacă nu conţine nicio substanţă adjuvantă. Se pare că mestecatul relaxează muşchii şi contribuie la înlăturarea stresului de peste zi.

Previne cariile

Nu degeaba există o mulţime de reclame care susţin că guma mentolată previne cariile. Studiile au arătat că sorbitolul distruge microorganismele şi acizii care se formează în cavitatea bucală şi care sunt responsabili pentru afectarea smalţului dinţilor. Atunci când mesteci gumă, se produce salivă în cantităţi mari, care elimină resturile alimentare dintre dinţi.

Îmbunătăţeşte memoria

De-a lungul timpului, mai multe studii au demonstrat că guma are rolul de a îmbunătăţi procesul de memorare şi de a spori capacităţile cognitive. Fie că îţi vine să crezi sau nu, dar în timp ce mesteci gumă, concentrarea ta este sporită cu peste 20%. Nu îţi rămâne decât să încerci acest lucru şi să observi diferenţa.

Te scapă de câteva kilograme în plus

Dacă le alegi pe cele fără zahăr, guma de mestecat te va ţine mereu ocupată, astfel încât nu vei mai avea timp să te gândeşti la tentaţiile culinare. Mai mult decât atât, s-ar părea că adulţii care consumă gumă ard aproximativ 11 calorii pe oră. Poate ţi se pare destul de puţin, dar merită încercat!

Alungă somnolenţa

Gumele bogate în zahăr şi îndulcitori te vor ţine trează mai ceva ca o cafea. În plus, s-a demonstrat că unii oameni devin mai atenţi şi mai energici atunci când mestecă încontinuu. Totuşi, produsele care conţin multe chimicale îţi pot da peste cap organismul şi cresc considerabil nivelul zahărului din sânge.

Mestecă cu măsură!

Este adevărat că guma are mai multe efecte negative decât beneficii asupra sănătăţii, de aceea, dacă eşti o mare consumatoare de gumă, alege să o mesteci doar 10 minute, cât să îţi împrospăteze respiraţia, iar apoi arunc-o. O alternativă mai sănătoasă este reprezentată de bomboanele de mentă, pe care le poţi consuma fără probleme.

Sursă foto



Recente

pasca fara aluat reteta selgros jpg
Cozonac cu nuca si stafide  Sursa foto shutterstock 257974991 jpg
Cele mai bune cereale pentru micul dejun  Sursa foto shutterstock 429528310 jpg
Curatenie de Paste jpg
sRGB 24 SU1 PR LINEN LDIV 01 6246 online jpg
Cum poți compune o ținută rock, dar extrem de feminină jpg
torturi jpg
shutterstock 239166247 jpg
Cheesecake cu visine  Sursa foto shutterstock 257497624 jpg
menstruatie jpg
mătuşă jpg
medic  foto   Shutterstock jpg
Paste cu sos pesto  Sursa foto shutterstock 156789950 jpg
Cum se curăță ecranul televizorului jpg
nuntă  foto   Shutterstock jpg
Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg