Pune jaluzele

Instalează perdele,jaluzele sau obloane albe la fiecare fereastră,mai ales la cele cu expunere estică ori vestică.

Acestea reflectă lumina solară,iar aerul din camere nu se mai încălzeşte. Şi,bineînţeles,ţine geamurile şi uşile închise în timpul zilei. Poţi aerisi noaptea,când temperaturile sunt mai mici.

Sfat:Obloanele din lemn împiedică 60-80% din căldura solară să ajungă la geam.

Schimbă becurile

Becurile incandescente emană căldură. Înlocuieşte-le cu cele fluorescente,care luminează la fel,dar nu se încălzesc şi folosesc cu 50% mai puţină energie electrică.

Trebuie să ştii că toate electrocasnicele degajă căldură în timpul funcţionării. Evită să foloseşti radioul,televizorul ori fierul de călcat în zilele foarte călduroase.

Foloseşte hota

Ar trebui să eviţi să găteşti în zilele foarte calde sau cel puţin în perioada cea mai caldă a zilei. Şi,de fiecare dată,foloseşte hota,care absoarbe,împreună cu aburul,şi o parte din căldură. Sau utilizează cuptorul cu microunde.

Alege aerul condiţionat

Este cea mai simplă modalitate de a te bucura de răcoare în zilele de vară. Atenţie,însă:achiziţionarea şi instalarea costă destul de mult,iar consumul de energie electrică va creşte substanţial!

Redu umiditatea

Umiditatea din casă face ca aerul să pară mai cald. Evită să usuci hainele în casă,să găteşti sau să faci baie în miezul zilei,când este cel mai cald. Poţi folosi un dezumidificator,dar nu în acelaşi timp în care funcţionează aerul condiţionat,pentru ca nivelul umidităţii din aer să nu scadă excesiv.

Ce faci dacă stai la casă

Zugrăveşte-o în alb.Lumina solară este reflectată de pereţii albi,iar casa se încălzeşte mai puţin. Evident,acesta este motivul pentru care casele din zonele calde ale lumii sunt albe.

Sădeşte copaci.Aceştia păstrează răcoare în jurul locuinţei. Plantele agăţătoare pot fi şi ele o soluţie.

Plantează gazon în jurul casei.

Pietrele,cimentul sau asfaltul captează căldura şi o păstrează mult după asfinţitul soarelui. Renunţă la pavaj şi plantează gazon.