193 de ani de la naşterea lui Jules Verne. Care e legătura scriitorului cu România

1 jules verne jpg jpeg

Astăzi, 8 Februarie, se împlinesc 193 de ani de la naşterea lui Jules Verne. Scriitorul francez a fost unul dintre cei mai apreciaţi autori din lume, operele sale ajungând la urechile multor iubitori de lectură. Totuşi, puţini ştiu că Jules Verne a avut o legătură aparte cu România.

Jules Verne a fost unul dintre scriitorii a căror previziuni s-au adeverit, operele sale fiind considerate adevărate profeţii ale viitorului. Invenţia televizorului, descoperirea avionului, a telefonului şi a rachetei spaţiale sunt doar o parte din anticipările tehnologice pe care scriitorul le-a descris în operele sale şi care, ulterior, au devenit realitate.

Romanele celebre ale lui Jules Verne au fost atât de populare încât au fost traduse în peste 90 de limbi străine, pentru a fi înţelese de iubitori de lectură din diferite colţuri ale lumii. Cărţile lui Jules Verne au început să prindă contur în anul 1863, când unul dintre cei mai importanţi editori francezi, pe nume Pierre-Jules Hetzel i-a publicat primul roman, „Cinci săptămâni în balon”. Din acel moment, succesul lui Jules Verne a început să apară, tot mai mulţi cititori fiind interesaţi de aventurile scrise de Verne.

Care este legătura lui Jules Verne cu România

Fiecare volum scris de autorul francez ilustrează pasiunea pe care autorul a avut-o pentru călătorii, natură şi artă. De la celebrul volum „Cinci săptămâni în balon”, la „20.000 de leghe sub mări”, putem remarca pasiunea sciitorului pentru descrierea peisajelor şi a ţinuturilor speciale. În celebrele sale opere, Jules Verne a fost fascinat de peisajele ţării noastre şi a pus România pe harta călătoriilor sale în 5 volume cunoscute.

Prezenţa chipurilor şi a peisajelor româneşti au fost prezente în volumele lui Verne precum: „Castelul din Carpaţi”, „Keraban Încăpăţânatul”, „Mathias Sandorf”, „Claudius Bombarnac (personaj de origine română)” şi „Frumoasa Dunăre Galbenă”. În cele cinci volume ale lui Jules Verne sunt prezentate ţinuturile româneşti, obiceiurile şi tradiţiile noastre, cel mai cunoscut fiind „Castelul din Carpaţi (1892)”, carte pe baza căreia s-a filmat şi un film românesc în anul 1981 şi în care se regăsesc poveşti născute în ţinutul Haţegului (Transilvania).

A călătorit Jules Verne în România?

Chiar dacă spaţiul românesc apare descris în oprele lui Jules Verne, nu putem şti exact dacă autorul ar fi ajuns în ţara noastră, răspunsurile specialiştilor fiind diferite. Pe de o parte, Ion Hobana spune despre Verne în „Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne” că autorul nu ar fi vizitat niciodată România şi numai fiul său, Michel, ar fi explorat o singură dată Dunărea, inspiraţia artistului pornind de la impresiile de călătorie ale unui geograf. Pe de altă parte, Simion Săveanu sublinia în „Pe urmele lui Jules Verne în România”, că scriitorul ar fi vizitat ţinuturile româneşti prin 1882-1884, timp în care scriitorul ar fi avut o iubită româncă pe nume Luiza, o contesă din judeţul Braşov.

Chiar dacă venirea scriitorului pe plaiurile româneşti şi povestea de dragoste cu românca din Transilvania nu sunt certe, romanele lui Verne vor reprezenta pentru mulţi „cărţile copilăriei”, iar pentru români o bucurie că acesta a fost plăcut surprins de peisajele ţării noastre, pe care le-a descris în romanele sale.

Sursă foto: Profimedia



Recente

Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg