Actriţa Dianna Rigg, unul dintre starurile seriei „Game of Thrones“, a murit

1 diana rigg jpg jpeg

Diana Rigg, în vârstă de 82 de ani, reputată actriţă de teatru, dar şi de televiziune, cunoscută pentru rolurile din „Game of Thrones” şi James Bond, a murit joi, în casa ei din Anglia.

Cu o carieră neîntreruptă în teatru, cunoscută pentru rolurile din producţii de televiziune şi cinematografice, Rigg a fost o figură importantă în industria divertismentului din Marea Britanie, potrivit news.ro. În serialul „The Avengers” al ITV, care îmbina spionajul cu elemente suprarealiste, ea a jucat între anii 1965 şi 1968 şi a fost de două ori nominalizată la premiile Emmy. Totodată, a avut un rol important în filmul "On Her Majesty's Secret", din seria James Bond. 

Rigg a fost Olenna Tyrell în „Game of Thrones” al HBO, începând cu al treilea sezon - 2013. A fost, de asemenea, nominalizată la Emmy în 2013, 2014 şi 2015.

În anul 2000, ea a primit un premiul special BAFTA, alături de Honor Blackman, Joanna Lumley şi Linda Thorson, care au jucat în „The Avengers”.

Mai recent, Diana Rigg a jucat în „You, Me and the Apocalypse” (2016), producţie BSkyB şi NBC. Între timp, a câştigat un trofeu Emmy pentru rolul din adaptarea pentru televiziune „Rebecca” (1997)

Născută în Doncaster (Anglia), Enid Diana Elizabeth Rigg şi-a petrecut copilăria în India. S-a pregătit pentru actorie la Royal Academy of Dramatic Art între anii 1955 şi 57 şi a debutat în teatru în 1957, cu un rol în „The Caucasian Chalk Circle”, după Brecht.

Rigg a fost membru al Royal Shakespeare Company din 1959 până în 1964, susţinând turnee în Europa şi SUA.

Pe marile ecrane a putut fi văzută în „On Her Majesty’s Secret Service” (1969), „The Hospital” (1971), în filmul horror „Theatre of Blood” (1973), în adaptarea „Evil Under the Sun” (1982) după Agatha Christie şi în „The Painted Veil” (2006).

Rigg a avut propriul sitcom, „Diana”, la NBC, în 1973-74. Între anii 1989 şi 2004, a fost gazda „Masterpiece Mystery” la PBS.

Actriţa a jucat în mai multe producţii BBC, precum „Oresteia” (1979) şi „Mother Love” (1989), în „Extras” (BBC/ HBO), în 2006, şi în „Dr. Who” (2013).

S-a căsătorit în 1973 cu pictorul israelian Manachem Gueffen, dar cuplul a divorţat trei ani mai târziu. Între 1982 şi 1990, a fost căsătorită cu producătorul de teatru Archibald Stirling, cu care a avut o fiică, actriţa Rachael Stirling. S-au despărţit după ce el a avut o aventură cu actriţa Joely Richardson.



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg