Adrian Ţuţu îţi pregăteşte ceva

1 49318 original jpg jpeg

Câştigătorul show-ului „Românii au talent” de la postul de televiziune Pro TV, Adrian Ţuţu, a semnat cu casa de discuri MediaPro Music şi urmează să lanseze un nou single, apoi un album.

Adrian Ţuţu pregăteşte un material discografic pentru care a intrat deja în studiourile de înregistrări. Potrivit unui comunicat de presă al MediaPro Music,single-ul urmează să fie lansat la sfârşitul acestei veri.

„Sunt fericit că pot face următorul pas alături de MediaPro Music şi sper să nu-i dezamăgesc pe cei care au avut şi au încredere în mine. Prima piesă la care m-am gândit este pentru cei din noua generaţie,dar piesele de pe album vor fi dedicate tuturor. Sunt la fel de nerăbdător ca şi voi să lansez în primul rând single-ul şi apoi albumul. Sper că veţi fi alături de mine şi-mi doresc să fac treabă bună în continuare”,a declarat Adrian Ţuţu.

Adrian s-a născut la 11 martie 1992 în Bucureşti,iar la vârsta de patru ani s-a mutat împreună cu familia la Focşani. Viaţa l-a readus în Bucureşti unde tot ceea ce şi-a dorit dintotdeauna începe să devină realitate.

Compune şi cântă melodii rap încă de când a rămas orfan. A scris prima lui piesă în memoria părinţilor.Publicul a primit foarte bine compoziţiile lui prezentate la concursul „Românii au talent”-„E Evident” şi „Iubiţi-vă Părinţii”-recunoaştere care l-a ajutat pe Adrian să fie tot mai încrezător în talentul şi viitorul lui.

Adrian se bucură de o susţinere notabilă şi în mediul online,unde are o comunitate numeroasă de admiratori,în special tineri din generaţia lui.



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg