BERBEC

Pentru că au scăpat de o parte din responsabilităţi,nativele mămici au mai mult timp pentru a se ocupa de copii,iar celibatarele pot să se distreze în voie. Muncesc mult oricum şi se consideră nedreptăţite din cauza absenţei unor recompense financiare. Sensibilitatea şi emotivitatea sunt maxime.

TAUR

Lipsite de fondurile financiare pentru renovările necesare în locuinţă,aceste native vor face eforturi supraomeneşti,preluând noi contracte ori implicându-se în activităţi nepotrivite. Partenerul de cuplu refuză orice „sponsorizare”,dacă este depăşit un anumit plafon de cheltuieli. Stres zilnic.

GEMENI

Nu refuză niciun fel de activitate care apare,dar bugetul e din ce în ce mai mic. Li se impune să facă multe deplasări (unele au norocul să fie „forţate” să plece peste hotare). Îşi fac noi prieteni,reuşesc să organizeze o întâlnire a rudelor şi sunt sprijinite întru totul de partenerul de cuplu.

RAC

Nimeni nu se mai poate înţelege cu aceste native care recuperează acum toate pierderile financiare şi pagubele din ultimul an. La începutul intervalului,fac greşeala de a nu-şi administra corect fondurile,sperând că nivelul câştigurilor va rămâne pe aceeaşi treaptă. Drumuri din ce în ce mai multe!

LEU

Celibatarele cheltuiesc ultimul leuţ pentru a-şi organiza o nuntă cu fast. Nici familistele nu scapă de această tendinţă,dacă au copii care vor să se căsătorească. Îşi impun atât opiniile,cât şi propriile dorinţe,fără să mai ţină cont de cineva. Relaţia de cuplu e ameninţată,dar nu prea le pasă.

FECIOARĂ

Energice,dar prea pesimiste,aceste native realizează că au reuşit să-şi facă o mulţime de adversari. Cele care au fost nevoite să facă o intervenţie chirurgicală în ultimul an vor fi nevoite să repete operaţia şi vor avea reacţii greu de suportat de anturaj. Partenerul de cuplu devine recalcitrant.

BALANŢĂ

Vor descoperi,în prima parte a intervalului,că au foarte mulţi prieteni,însă şi că există destule persoane care le bârfesc şi de abia aşteaptă să le implice în scandaluri. Muncesc foarte mult,există în anturajul lor intim rude şi amici care continuă să le spolieze de bani,sunt obosite,dar… fericite. Starea de sănătate nu le susţine suficient pentru a putea pleca în călătoriile visate. Stresul este maxim şi combinat prin apariţia permanentă a unor noi responsabilităţi. Dacă se ivesc totuşi noi adversari,şi mai puternici,vor fi anihilaţi imediat. Sunt din ce în ce mai puternice şi mai lipsite de complexe ori prejudecăţi.

SCORPION

Schimbările la nivel profesional sunt importante şi le lipseşte de plăcerea de a se relaxa în familie. Este posibil să li se facă reproşuri de către cei dragi şi să li se atragă atenţia că au devenit străine în propria casă. Mamele nu mai au răbdare şi preferă să-i folosească pe cei din jur ca dădace.

SĂGETĂTOR

Cele norocoase vor pune în practică planurile de călătorie împreună cu persoana iubită,uitând de orice responsabilităţi. Celelalte se implică în activităţi profesionale noi ori sunt solicitate să acţioneze ca şefe,dacă managerul e plecat în concediu. Majoritatea nu mai suportă schimbări în locuinţă.

CAPRICORN

Este de preferat să nu se bazeze pe promisiunile făcute de bărbaţii din anturaj,dacă se referă la facilitarea unor acte pentru o deplasare în străinătate. Sunt multe persoane care le invidiază,dar profită din plin de pe urma lor. Persoana iubită continuă să aibă pretenţii financiare foarte mari.

VĂRSĂTOR

Celibatarele vor exclude orice plan matrimonial,iar familistele sunt stresate atât de mult de partenerul de viaţă că ar pleca unde văd cu ochii. Sunt ajutate să depăşească nemulţumirile de către prieteni. Realizările profesionale sunt de asemenea puncte de sprijin pentru psihicul lor prea încercat.

PEŞTI

Din cauza eforturilor prelungite,este foarte posibil ca starea de sănătate să devină fragilă şi nativele să aibă nevoie de unele „tratamente” speciale. Cele tinere vor continua să aibă un program foarte încărcat,însă există şi multe norocoase care ajung să-şi pună în aplicare planurile de vacanţă.