Aşa o cucereşti de la prima întâlnire! Factorul eliminatoriu, care le convinge pe femei că au în faţă partenerul ideal

1 intalnire jpg jpeg

Deşi atracţia fizică se simte la fel, atât în cazul femeilor, cât şi în cazul bărbaţilor, reprezentantele sexului frumos pot fi cucerite mai uşor dacă este îndeplinită această condiţie.

În plan amoros, legea atracţiei poate fi dificil de respectat şi de înţeles, mai ales dacă eşti o persoană care ţine cont de toate calităţile pe care viitorul tău partener trebuie să le aibă. Oamenii, care sunt în căutare de noi parteneri, se orientează după diverşi factori pe care ei înşişi i-au stabilit, conştient sau nu. Unii îşi doresc un partener cu trăsături atletice, iar alţii, de pildă, vor să aibă un partener ambiţios. Pe lângă factorii care au influenţat atracţia de mii de ani, un nou studiu arată că femeile se simt atrase de bărbaţii care le fac să uite de… noţiunea timpului.

Timpul contează în cazul femeilor

Studiul publicat în „Frontiers in Psychology‟ a fost realizat pe 37 de voluntari, 18 femei şi 19 bărbaţi. Voluntarii au realizat chestionare, înainte de întâlnire şi după, iar lucrul interesant pe care l-au descoperit cercetătorii este că femeile au simţit că s-au potrivit mai bine cu bărbaţii care nu le-au făcut să se uite la ceas. Se pare că femeile se simt cel mai bine în compania bărbaţilor, care ştiu cum să le determine să petreacă cel mai mult timp cu ei la o întâlnire: „Când o femeie se simte atrasă de un bărbat, ea acordă mai multă atenţie caracteristicilor pe care viitorul său partener le are, alocând mai multe resurse mentale în această evaluare. Femeia devine mai atentă asupra acestor caracteristici, procesează mai multe informaţii şi uită că timpul trece‟, explică echipa studiului.

Ce este important pentru bărbaţi

În timp ce, specialiştii au descoperit că percepţia femeilor asupra timpului încetineşte atunci când se află la o întâlnire cu partenerul potrivit, în cazul bărbaţilor, fizicul este un factor important: „Bărbaţii tind să fie mai puţin selectivi decât femeile şi se simt mai atraşi de cele care au trăsăturile fizice pe care ei şi le-au dorit‟, a specificat echipa. Totodată, în egală măsură, unul dintre factorii importanţi pe care bărbaţii îi iau în în considerare este distracţia. Conform zicalei „timpul zboară atunci când te distrezi‟, bărbaţii au apreciat mai mult femeile cu care s-au distrat şi cu care au glumit pe diverse teme.

Pentru a explica diferenţa de gen pe care au observat-o, cercetătorii au pus bazele pe „Theory of parental investment‟, teorie elaborată în anul 1972 de biologul Robert Trivers. Această teorie subliniază faptul că femeile îşi aleg partenerii în funcţie de factorii pe care îi consideră relevanţi pentru reproducere.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg