Barack Obama, petrecere grandioasă la 60 de ani. Ce condiţie trebuie să îndeplinească toţi invitaţii

1 shutterstock 560410630 jpg jpeg

Barack Obama, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, plănuieşte o petrecere fastuoasă la împlinirea vârstei rotunde de 60 de ani, pe 4 august 2021. Unde va avea loc, ce vedete sunt invitate şi care e condiţia pentru a participa?

Petrecerea va avea loc pe insula Martha's Vineyard, o cunosută destinaţie de vacanţă pentru milionari şi celebrităţi. Printre invitaţi se vor număra prieteni celebri ai lui Barack Obama, inclusiv realizatoarea TV Oprah Winfrey şi George Clooney. Oaspeţii vor face un test COVID-19 înainte de a participa la petrecere, iar condiţia este, evident, ca rezultatul să fie negativ. Barack Obama deţine un conac de aproape 7.000 de metri pătraţi, cu şapte dormitoare, pe care l-a cumpărat în 2019, cu 11,75 milioane de dolari.

Fostul preşedinte al SUA este cunoscut pentru petrecerile extravagante pe care le dă la împlinirea unor vârste rotunde. În 2011, când a serbat 50 de ani, a organizat un eveniment grandios chiar la Casa Albă, alături de celebrităţi precum rapperul Jay-Z, Stevie Wonder, Tom Hanks, comediantul Chris Rock şi legendele baschetului Charles Barkley şi Grant Hill.

Martha's Vineyard este o insulă situată la sud de Cape Cod, în Massachusetts (Statele Unite ale Americii), cunoscută pentru faptul că este o colonie populară de vară. Insula a fost botezată de exploratorul englez Bartholomew Gosnold (pe a cărui fiică o chema Martha), care a sosit aici în 1602 şi a descoperit insula triunghiulară, lungă de circa 33 de kilometri. În secolul al XIX-lea era un centru prosper al vânătorilor de balene, dar, după ce această activitate a intrat în declin, a devenit staţiune turistică, în special pentru turişti bogaţi. Insula este azi un magnet pentru oameni bogaţi şi celebri.

FOTO Shutterstock



Recente

festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg