Barbara Valentin, starul provocator care l-a cucerit pe Freddie Mercury după Mary Austin. „Era chiar mai impulsivă decât el!‟

8 freddie jpg jpeg

De-a lungul întregii sale vieţi, Freddie Mercury a iubit-o pe Mary Austin. Chiar dacă avea o orientare sexuală diferită, a mai avut o relaţie intensă cu actriţa Barbara Valentin la mijlocul anilor `80, înainte să-l cunoască pe Jim Hutton. Barbara a apărut chiar şi în videoclipul piesei „It's A Hard Life‟ al trupei Queen.

Recent, s-au împlinit 37 de la lansarea melodiei „It's A Hard Life‟. La acea vreme, Freddie Mercury locuia d în Munchen. Descoperise oraşul german în 1979 când Queen a înregistrat albumul „The Game”. Unul dintre cele mai cunoscute şi scandaloase videoclipuri este chiar cel al piesei „It's A Hard Life‟.

Există un moment în care Freddie cântă versul „Two lovers together, to love and live forever in each other’s hearts‟ şi priveşte o femeie voluptuoasă, aplecată peste balconul de deasupra lui. Aceasta era Barbara Valentin cu care artistul a împărţit doi ani la Munchen. A rămas aproape de el până la sfârşit şi a fost una dintre puţinele invitate la ultima lui petrecere aniversară.

Un apropiat a lui Freddie: „Ştiu sigur că au împărţit patul de mai multe ori‟

Între anii 1983-1985, Mercury a locuit în München şi chiar şi-a cumpărat un apartament cu o nouă prietenă, actriţa Barbara Valentin, renumită în Germania. Freddie iubea caracterul ei scandalos şi prietenii lui credeau că şi-a găsit perechea. Prietenul său apropiat, Peter Freestone, îşi aminteşte: „Au avut cea mai intensă relaţie. Ştiu sigur că au împărţit patul de mai multe ori‟. Un alt prieten, Peter Straker, a adăugat: „Barbara era extravagantă. Era regina nudităţii‟. Peste mai mulţi ani, fiica Barbarei, Minki Reichardt, a povestit şi ea: „Ştiu că erau îndrăgostiţi. Mama era sigur îndrăgostită de el pentru că mi-a spus despre asta. Cred că relaţia lor a fost foarte intensă. Le plăcea să fie în conflict. Strigau, se certau, apoi se luau iar în braţe. Relaţia lor a fost întotdeauna foarte plină de viaţă. Cred că Freddie a fost dragostea vieţii ei‟. „Adora să fie cu cineva care era chiar mai impulsiv decât el‟, a explicat un alt apropiat al artistului.

Citeşte şi:

Totul despre nunta falsă a lui Freddie Mercury. Cine a fost mireasa lui?

Pentru cine a scris Freddie Mercury piesa „Love of My Life‟? Să fi fost Mary sau producătorul pentru care a părăsit-o?

O prietenă a Barbarei, Elisabeth Volkmann, a susţinut că: „Freddie a iubit-o pe Barbara şi ea pe el. Dacă n-ar fi fost homosexual, poate că s-ar fi căsătorit‟. De fapt, în cei doi ani petrecuţi la München, Freddie a avut o relaţie şi cu restauratorul Winnie Kirschberger, în ciuda faptului că niciunul nu vorbea limba celuilalt.

A invitat-o la ultima lui petrecere aniversară cu 30 de invitaţi şi 30 de feluri de mâncare

A fost o perioadă intensă din viaţa lui Freddie, dar vedetei începuse să-i fie dor de casă. Relaţia tumultoasă cu Winnie se stinsese şi un bărbat din Londra, Jim Hutton, a apărut în viaţa lui Freddie Mercury. De aceea, nu s-a mai mutat în apartamentul pe care îl cumpărase cu Barbara şi s-a întors în Marea Britanie. Deşi s-a despărţit de Barbara, Freddie a rămas aproape de ea pentru tot restul vieţii, iar ea a venit să-l vadă pentru ultima dată în 1990, în septembrie, când artistul a organizat ultima lui petrecere aniversară, o cină formală. În anul următor avea să fie mult prea bolnav.

Prietenul său apropiat, Dave Clarke, care s-a aflat alături de el când a murit, şi-a amintit de o noapte foarte frumoasă în care solistul Queen a fost înconjurat de toţi cei pe care i-a iubit, inclusiv Barbara, care i-a stat alături, împreună cu Mary. Clarke a povestit cum a decurs ultima aniversare a lui Freddie Mercury: „A invitat 30 dintre cei mai apropiaţi prieteni şi a avut 30 de preparate culinare diferite, făcute de bucătarul său personal, Joe Fanelli, şi 30 de tipuri diferite de vin potrivit fiecărui fel de mâncare‟. Peste aproximativ un an, în luna noiembrie, artistul avea să se stingă din viaţă, iar Barbara peste 10 ani, din cauza unui accident vascular cerebral.

FOTO: Instagram/Freddieloveforever, starcurator, freddiemelinamercury



Recente

Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg