«Bunicii mei sunt mai mult decât părinţi»
Prinşi în vârtejul unei vieţi pline de neajunsuri, mulţi părinţi sunt nevoiţi să-şi lase copiii pe mâinile bunicilor, pentru a căuta un trai mai bun pe alte plaiuri.
Alţi părinţi cred că,evoluând în carieră,vor câştiga mai mulţi bani şi le vor putea oferi copiilor un trai mai bun.
În timp ce aceşti părinţi sunt aşa de ocupaţi să facă bani şi carieră,cine să vegheze protector somnul copiilor?
Bineînţeles că bunicii! Şi pe umerii lor trec toate responsabilităţile de părinte. Şi Oana,şi Irina,protagonistele poveştii noastre,ţi-ar spune cu siguranţă că au o copilărie fericită în casa bunicilor,însă nu ai cum să nu simţi cât de mult le-au lipsit părinţii.Italia,visul românesc
Mihaela şi Gheorghiţă Alexe,din satul vrâncean Boţârlău,şi-au dorit,ca orice tineri,o casă mare unde să-şi crească copiii,o maşină... pe scurt,o viaţă fără griji.
Însă oricât s-ar fi străduit,România nu le oferea prea multe perspective. La scurt timp după ce s-a născut fetiţa lor,Oana,au decis,ca atâţia alţi români,să ia calea Italiei care,din satul natal,părea locul unde vor găsi o viaţă mai bună.
Nu puteau însă să o ia cu ei pe fiica lor de doar 8 luni,aşa că singura soluţie a fost să o lase cu bunicii materni,Nicuţa şi Alexandru
Miloaie,oameni vrednici,cu gospodărie mare.
Crăciunul a fost piatra de încercare
A fost uşor? Nu,nu a fost uşor nici pentru părinţii care luaseră drumul Italiei cu inima strânsă că fiica lor îi va uita,nici pentru bunici,care-şi făceau o mie de gânduri pentru cei plecaţi departe.
Timp de şase ani,bunicii Nicuţa şi Alexandru au avut grijă de Oana ca de lumina ochilor.„Cel mai greu era la Crăciun,spun bunicii. Cum să-i explici unui copil de câţiva anişori de ce mami şi tati nu pot veni acasă? Îi trimiteau din Italia multe jucării,dar oricâte i-ar fi trimis,ea parcă nu se putea bucura de ele.”
Însă timpul a trecut şi când Oana a împlinit şapte ani,părinţii au luat-o în Italia.
Timpul nesfârşit al bunicilor
Virginia şi Cristian Constantinov din Bucureşti s-au căsătorit de tineri şi la puţin timp a apărut pe lume fetiţa lor,Irina-Andreea.
Încă de la primul plâns al mogâldeţei abia născute,cei doi tineri s-au bazat pe sprijinul bunicilor paterni,Gabriela şi Răzvan Constantinov.
Când Irina a împlinit 2 ani,Virginia a trebuit să se întoarcă la serviciul de asistentă medicală. Cristi lucra de dimineaţă până seară,soţia lui făcea gărzi noaptea,aşa că şi-au spus că cel mai bine ar fi ca Irina să stea cu bunicii.
Uneori rolurile se inversează
De când o au în casa lor pe Irina,Gabriela şi Răzvan sunt mai mult părinţi,decât bunici. Aici are camera ei,aici are cei mai mulţi prieteni şi mai ales are răbdarea şi timpul nesfârşit al bunicilor pentru preocupările ei.
Prinşi în orarul încărcat de la serviciu,când ar fi avut timp părinţii să o ducă la cursurile de engleză şi de pictură sau să rezolve cele mai complicate puzzle-uri? Viaţa a făcut însă ca grija lor pentru nepoată să fie răsplătită altfel.
Acum patru săptămâni,bunica a făcut o semipareză şi a rămas imobilizată la pat. Cine a avut grijă de ea,ia ghiciţi? Irina,bineînţeles. Fătuca de mai ieri a devenit în câteva zile un copil matur,care,vrea ca buni să se facă bine.
Şi inversarea asta de roluri îi aduce lacrimi în ochi bunicii. E greu să o accepte. E răsplata grijii pentru Irina,dar ar fi preferat să nu existe.
